În contul unui proiect european derulat din 2011 până acum de Direcţia Managementul Proiectelor cu Finanţare Internaţională (DMPFI), municipiul dispune de o bază materială de promovare turistică a căreu valoare este recunoscută la nivel naţional. Pachetul de promovare a câştigat locul I în cadrul Galei Multiplicatorilor de Valori Europene şi este expus pe site-ul Autorităţii Naţioale în Turism ca exemplu de bună practică.
„Avem o bază decentă pentru ce putem dezvolta printr-un marketing agresiv pe turismul urban. Am făcut un pachet de promovare „altfel”. A rezultat un produs extrem de identitar, asta presupune că oricum se folosesc produsele noastre, sunt uşor de recunoscut ca fiind legate de Oradea”, a declarat Dumitru Sim, manager de proiect.
Puternic identitare
Pachetul conţine materiale grupate pe mai multe teme şi epoci arhitecturale, astfel: „Arhitectura 1900 – Oradea Belle epoque”, „Exuberanţa vremurilor – ghid secession orădean” Oradea memorabilă – oameni, locuri, amintiri”, „Oradea, punte între două lumi, „Oradea Spirit – Oraşul Bisericilor”, „Oradea vie – Oradea multiculturală” şi „Oradea – steaua moştenirii legendare”.
A mai rezultat o hartă turistică tip stampă multiplicată în 15.000 de bucăţi, 25 de panouri informative amplasate în zonele cu cel mai intens trafic pietonal şi turistic, portalul de turism Oradea.travel pentru Centrul Istoric Oradea, în patru limbi de circulaţie internaţională. Cele două ediţii ale Serbărilor Cetăţii din 2011 şi 2012 au fost suportate din acest proiect, la fel şi spoturile video pentru televiziuni şi „Cetatea Oradea – Revistă de patrimoniu şi turism”.
Valoarea proiectului este de peste 717.000 lei, din care 455.042,93 lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, 69.594,80 lei de la bugetul naţional şi puţin peste 10.000 de la bugetul local.
În următoarele 18-24 de luni, Oradea ar trebui să conducă un marketing pe turism astfel încât să fie promovate toate investiţiile finalizate sau în curs de a fi terminate, crede Sim. Totuşi, pentru anul acesta este prevăzută o singură prezentare a Oradiei la un târg internaţional de turism, probabil la Monza.
Citiți principiile noastre de moderare aici!