Diferenţele dintre Primaria Oradea şi Consiliul Judetean Bihor pornesc de la felul în care arată propriile site-uri. Portalul municipal (www.oradea.ro) seamănă tot mai mult cu un site de ştiri, cu un aspect modern şi dinamic, garnisit cu documente despre achiziţiile publice şi alte informaţii de interes public. În schimb, site-ul Judeţului Bihor (www.cjbihor.ro) a rămas cu un design învechit, în care mai apar doar proiecte şi hotărârile de Consiliu Judetean. În rest, puţine lucruri interesante.
Edili comunicativi
Diferenţa de atitudine vizavi de internet se manifestă şi în plan personal, la nivelul celor două Executive. Primarul de Oradea are o largă activitate pe internet. Bolojan are site oficial (www.iliebolojan.ro). Ştirile apar însă destul de rar pe site-ul primarului. Ultima postare datează din 24 martie a.c.. Nimic foarte interesant: a scris despre o activitate internă a PNL: anume, alegerile din Organizaţia Femeilor Liberale din Oradea. Vizitatorii site-ului sunt invitaţi să răspundă la un sondaj, care ar fi priorităţile pentru Oradea. Răspunsul cel mai des întâlnit: „să asfalteze străzile”. Pe blogul personal ştirile apar mai des. Pe Facebook, Bolojan a ajuns la 5.000 de prieteni, dovadă că cei ce se ocupă de imaginea primarului îşi fac bine treaba. Drept urmare, acum primarul Oradiei are şi o pagină proprie de Facebook, unde apar ştirile ce figurează şi pe site-ul Primăriei. Pagina sa de Facebook a captat până acum 120 de fani.
Viceprimăriţa Biro Rozalia are o pagină web (www.birorozalia.ro) trilingvă, în maghiară, română şi engleză. Cele mai recente ştiri în română datează din 2009. Ştirile în română şi engleză nu sunt însă aceleaşi cu cele în maghiară, acestea din urmă fiind mai frecvente şi ating şi probleme politice – acţiuni ale UDMR. Biro Rozalia excelează la capitolul galerii foto, cu câteva sute de poze postate, de la diferite evenimente. Sunt făcute publice inclusiv câteva zeci de fotografii personale ale femeii-politician UDMR, în care Biro Rozalia apare mai degrabă în postura de soţie şi mamă. Pe profilul de Facebook, viceprimăriţa are 273 de prieteni. De acolo aflăm că Biro Rozalia nu e nici de cult romano-catolic, nici reformat, ci e unitariană – religie destul de rar întâlnită azi. Pe celălalt viceprimar, dr. Gheorghe Carp, nu l-am putut găsi pe reţeaua de socializare şi nici nu are vreun website sau blog personal active.
Secetă online la Judeţ
Preşedintele Consiliului Judetean, Radu Ţîrle, nu are nici el site sau blog propriu. Iar pe Facebook are doar doi fani. Pagina sa de pe cunoscutul site de socializare e stearpă, dovadă că nu se ocupă nimeni de ea. Nicio urmă de vreo fotografie cu Ţîrle, iar puţinele informaţii biografice despre persoana sa sunt reproduse de pe enciclopedia liberă online – Wikipedia.
Vicepreşedintele CJ Bihor, Dumitru Voloşeniuc, are şi el un profil pe Facebook, ce dispune de patru fotografii şi de 322 de prieteni. Celălalt vicepreşedinte, Kiss Alexandru, are o urmă online – www.kisssandor.ro – ce datează din 2008, din timpul luptei electorale pentru şefia CJ Bihor, pe care, de altfel, Kiss a şi pierdut-o, în ciuda sloganului super-optimist: „Ai curaj, ai succes!”. De atunci, liderul UDMR Bihor nu a mai fost interesat să comunice cu alegătorii săi în această formă. Pe site respectiv sunt doar materiale propagandistice electorale din acea vreme. Şi acelea puţine.
C.C
Citiți principiile noastre de moderare aici!