La aproape trei luni de la anunțul prefectului, privind suspendarea regulamentului local ce-i viza pe administratorii de asociații, iată că viceprimarul Mălan servește un dublu tromf. Pe de o parte, anunță că Primăria a câștigat în primă instanță procesul cu Prefectura, pe tema asociațiilor de proprietari. Și, mai important, anunță o serie de schimbări survenite în lege, în baza propunerilor venite dinspre comisia mixtă pe care a înființat-o la Primărie, împreună cu președinți și administratori ai unor asociații de proprietari din Oradea. Modificările au rolul de a-i controla mai strict pe administratorii asociațiilor de proprietari, în condițiile delapidărilor din ultimii ani, de care s-au făcut vinovați diverși așa-ziși administratori.
Proces câștigat
În aprilie, Prefectura anunța acționarea în judecată a regulamentului ce-i privește pe administratorii asociațiilor de proprietar (HCL nr. 834/2017). Și, implicit, suspenda reglementarea locală. Iată ce nu a plăcut Prefecturii PSD sesizată de Coaliția Rogerius: faptul că administrația Bolojan impunea un proces de atestare și, implicit, de control a administratorilor asociațiilor – persoane fizice, valabil doar în condițiile vizării acestuia o dată de doi ani, tot de către Primărie, în baza unor documente, printre care și cazierul judiciar.
Obiectul procesului cu Prefectura se pierde, prin noile modificări legislative, subliniază viceprimarul Mălan. Acesta precizează că regulamentul instituit anul trecut și suspendat prin acțiunea prefectului va trebui adaptat la noile prevederi legislative, chit că Primăria a câștigat în primă instanță. „Instanța a apreciat că acțiunea nu este întemeiată și a respins-o ca nefondată. În noua formulare a legii, practic acțiunea rămâne fără obiect de vreme ce problema atestării este rezolvată de lege”, afirmă viceprimarul, subliniind că Primăria îi va sprijini pe administrori să-și dobândească atestatul și în perioada următoare, de tranziție.
După intrarea în vigoare a legii, toți administratorii vor trebui să obțină un certificat de calificare profesională, ce va putea fi obținut în urma unor cursuri propuse de diverse companii de profil. Ulterior, Primăria de pe raza domiciliului solicitantului va fi cea care va viza certificatul, o dată la patru ani!
„În maximum un an de la intrarea în vigoare a legii, fiecare administrator trebuie să obțină un certificat de calificare profesională. Urmează să se stabilească cum anume se obține acest certificat, fără de care niciun administrator nu va putea exercita această profesie”, declară viceprimarul Mălan, arătând că între documentele ce li se vor cere administratorilor sunt cazierul judiciar, dar și cel fiscal.
Datornicii, notați la Cadastru
O altă noutate adusă de lege se referă la notarea datornicilor în cartea funciară. Președinții și administratorii asociațiilor de proprietari vor putea cere la Cadastru notarea în cartea funciară a imobilului a debitelor către asociație a acelor proprietari care nu-și plătesc întreținerea cu lunile sau chiar cu anii. Rațiunea legiuitorului este aceea ca, în caz de vânzare a imobilului, prezumptivul cumpărător să cunoască situația reală a datoriilor față de asociația de proprietari. „Cred că președinții și administratorii asociațiilor de proprietari vor face asta pentru că astfel vor avea garanția că sumele respective vor fi recuperate. Dacă nu de la actualul proprietar, atunci de la viitorul proprietar”, precizează Mălan.
„Această notare în beneficiul proprietarilor este cel mai bun beneficiu adus de modificările legislative, deoarece vine ca o poliță de asigurare. Până acum, în cazul executărilor silite, eram puși deoparte”, reacționează Ana Maria Grosu, administrator la mai multe asociații de proprietari din Rogerius și zona centrală.
Un alt administrator, Sfârle Daniela s-a arătat, totuși, dezamăgită că noile modificări nu au produs suficient pentru a facilita convocarea adunărilor generale ale asociațiilor de proprietari.
Asociații care, după intrarea în vigoare a legii, vor trebui, astfel, să își aleagă noi organe de conducere.
Pentru modificările legislative făcute la propunerea comisiei mixte Primărie – asociații, vicele Mălan a mulțumit pentru sprijin deputatului Ioan Cupșa și președintelui executiv al Asociației Municipiilor din România, nimeni altul decât primarul Ilie Bolojan.
CITAT FOTO
În maximum un an de la intrarea în vigoare a legii, fiecare administrator trebuie să obțină un certificat de calificare profesională.
Mircea Mălan
CITAT FOTO
Până acum, în cazul executărilor silite, eram puși deoparte.
Ana Maria Grosu
Citiți principiile noastre de moderare aici!