Primarul Bolojan a anunţat că italienii de la firma SC Macio au finalizat deja proiectul privind construcţia unui pod peste Criş în amonte de Ştrandul Municipal. Anul trecut, Macio a primit de la Primărie drept de folosinţă asupra unui teren public de 6.951 mp, aflat în vecinătatea terenului pe care vrea să-şi dezvolte un complex spa-hotelier în zona Silvaş. La schimb, Macio s-a angajat să construiască un pod metalic care ar lega străzile Dragoş Vodă – Averescu de Podgoria.
Edilul-şef a declarat joi că italienii s-ar apuca la primăvară de pod, care va fi construit pe o structură metalică, pentru ca să fie finalizat chiar în acest an!
Tot anul acesta, speră municipalitatea, va demara construcţia şi la noul pod de peste Criş din zona Arena Antonio Alexe. Acesta va înlocui actualul pod de pontoane şi ar trebui să coste în jur de două milioane de euro.
Dacă Guvernul va finanţa, tot în acest an ar trebui ca lucrările la dublarea podului Densuşianu să capete mai multă consistenţă.
Peste Crişul Repede, în Oradea sunt patru poduri rutiere: Densuşianu, Decebal, Ferdinand şi Dacia. Sunt două poduri pietonale, în zona centrală: cel de lângă Informatica şi Podul Intelectualilor. De asemenea, avem şi două poduri destinate căilor ferate – unul în Ioşia şi altul în Velenţa.
Se întrevăd alte trei poduri rutiere, din care primul ar trebui finalizat chiar anul acesta. Cum altfel decât din bani privaţi?
„Proiectul podului propus de SC Macio vine în întâmpinarea proiectului municipal privind staţiunea Crisius, astfel că schimbul avantajează Oradea. Mai ales că din terenul public solicitat de investitorul turistic, circa 5.000 de mp vor fi ocupaţi de rampa podului şi de drumul care îl va lega de strada Făcliei. Practic, firma câştigă accesul auto şi încă o limbă de pământ de 2.000 de mp aflată între viitorul pod şi proprietatea ei actuală”, declara în toamnă Ilie Bolojan, care anunţa că Primăria îşi ia măsuri de siguranţă suplimentare, ipotecând terenurile date spre folosinţă firmei italiene. Dacă aceştia nu fac podul, li se ia ce li s-a dat.
Pare însă că SC Macio se ţine de cuvânt, urmând ca Primăria să-i vizeze documentaţia tehnică pentru ca aceştia să se apuce de treabă. SC Macio ar vrea ca până la toamnă să finalizeze podul metalic cu două benzi, pistă pentru biciclete şi trotuare.
Şi în zona Ioşia
Încă din vremea fostei conduceri a municipalităţii s-a dorit construirea a încă unui pod peste Criş, în zona Arenei AntonioAlexe. Tot pe două benzi. La acea vreme, proiectul nu a primit însă avizul de mediu, astfel că proiectul s-a împotmolit. Iată însă că actualul primar scoate de la naftalină proiectul, convins de necesitatea sa. „În mod evident, locatarii din zonă nu vor fi mulţumiţi de acest proiect, însă e la fel de evident că acest pod e necesar”, crede Bolojan. Primarul e convins că prin cele două poduri noi, amintite mai sus, se va putea degreva circulaţia pe podurile Decebal şi Dacia. Ce se întâmplă cu spaţiile verzi din zonă? Bolojan spune că acestea vor fi afectate într-o măsură prea mică şi, oricum, municipalitatea va compensa cu crearea de spaţii verzi în alte părţi.
Un al treilea pod, care va fi finanţat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, e cel ce va fi ridicat în imediata proximitate a Podului Densuşianu. De fapt, se doreşte o dublare a acestuia, având în vedere faptul că acesta a fost conceput la două benzi, iar acum Centura are în zonă patru benzi.
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!