Orădeanul Adrian Alexandrescu se numără printre arbitrii delegați de FINA la ediția 2023 a Campionatului Mondial de polo, atât la feminin cât și la masculin. Competiția se desfășoară în perioada 16-29 iulie la Fukuoka (Japonia).
[eadvert]
Prima participare a lui Alexandrescu la un Campionat Mondial de seniori a fost la Shanghai (China) în 2011, după care a arbitrat finala Campionatului Mondial de tineret de la Perth (Australia).
De atunci s-a abonat și la finalele Campionatelor Mondiale de seniori la care a fost prezent: în 2013, la Barcelona (Spania), a condus finala mică Croaţia – Italia 10-8; în 2015, tot finala mică, la Kazan (Rusia), Grecia – Italia 11-9; în 2017, la Budapesta (Ungaria), a arbitrat finala mare Croaţia – Ungaria 8-6; în 2019 a oficiat finala mică la Gwangju (Coreea de Sud) Ungaria – Croaţia 7-10.
România nu s-a calificat
Naționala de polo a României nu participă la Campionatul Mondial. În competiția masculină, la Fukuoka sunt prezente: SUA, Australia, Kazakhstan, Grecia (Grupa A), China, Franța, Canada, Italia (Grupa B), Croația, Ungaria, Brazilia, Japonia (Grupa C), Africa de Sud, Serbia, Muntenegru, Spania (Grupa D).
La feminin, echipele participante sunt: China, Franța, SUA, Australia (Grupa A), Spania, Israel, Olanda, Kazakhstan (Grupa B), Brazilia, Grecia, Italia, Africa de Sud (Grupa C), Canada, Noua Zealandă, Ungaria, Japomia (Grupa D).
Citiți principiile noastre de moderare aici!