Şedinţa extraordinară a Legislativului
local a debutat cu o declaraţie rostită de
către consilierul local PDL Dorin Corcheş,
care a cerut Executivului „respectarea legii
şi a Regulamentului de Organizare şi
Funcţionare a CL Oradea”.
Consilierii PDL s-au arătat nedumeriţi
şi de costurile mari pe care le presupun anumite
investiţii prevăzute în buget. Primarul
Ilie Bolojan le-a răspuns acestora, subliniind
că este vorba despre costuri estimative,
preţurile de referinţă fiind cele cu
care Primăria şi Drumuri
Orăşeneşti au lucrat din 1999
încoace! Bolojan i-a invitat în mod expres
pe aleşii PDL să participe activ la
achiziţiile Primăriei, pentru care vor fi
organizate de acum încolo licitaţii.
Buget adoptat cu
„artificii”
Şedinţa Legislativului local de joi a
debutat cu o serie de critici şi amendamente
venite din partea Opoziţiei. Liderul grupului PDL,
Dorin Corcheş, a acuzat Puterea că
aplică Legea Administraţiei Publice Locale
„după ureche şi după bunul
plac”. De asemenea, pedelistul a cerut
Executivului să-şi revizuiască
atitudinea „nu faţă de mine, nu
faţă de grupul PDL din Consiliul Local, ci
faţă de orădenii în slujba
cărora se află – cetăţeni ai
municipiului Oradea care trebuiesc trataţi cu
onoare şi demnitate, nu cu mijloace ce slujesc
dorinţele dictatoriale ale unora!”
Corcheş a anunţat apoi că grupul de
consilieri PDL îşi rezerva dreptul ca pe
viitor să participe „numai la acele puncte
care considerăm că întrunesc
condiţiile legale”.
„Durerile” consilierilor
După aceea, consilierul local PSD Bogdan Hossu a
dat citire mai multor amendamente, printre care
asigurarea finanţării pentru două noi
grădiniţe, acordarea tichetelor cadou pentru
personalul nedidactic, gratuitate OTL pentru
şomeri, reabilitarea mai multor străzi,
inclusiv a reţelei de apă şi canalizare,
alocarea de bani cu destinaţie precisă
către mai multe parohii, precum şi rezolvarea
problemei iluminatului public din zona şcolii
Dacia. Executivul şi-a însuşit
propunerile PSD, angajându-se să
trimită răspunsuri consilierilor în
maximum două săptămâni.
Consilierul PDL Mihai Groza a avut şi el mai multe
obiecţii, inclusiv cu privire la achiziţia
plăcuţelor cu denumirea străzilor.
Colega sa, Adelina Coste, s-a arătat mirată
de faptul că bugetul CSM din acest an e doar cu 1%
mai mare, în condiţiile în care clubul
sportiv va îngloba încă două
secţii: scrimă şi atletism. Tot Coste a
criticat faptul că subvenţiile către OTL
s-au mărit, deşi, în opinia ei, regia
de transport ar fi crescut în realitate
preţurile la abonamente cu 25%, prin introducerea
abonamentului unic.
Şi udemeristul Fleisz Janos şi-ar fi dorit
sume mai mari către activităţile
culturale şi ale cultelor, în timp ce
pedelistul Dorel Luca a vrut să ştie
dacă sunt înglobate în buget sume
pentru acordarea tichetelor cadou către profesori.
Luca s-a arătat nedumerit şi de
achiziţia unui server pentru Poliţia
Comunitară…
Bolojan: Lăsaţi teatrul!
După ce directorii Primăriei au răspuns,
mai mult sau mai puţin satisfăcător, la
problemele ridicate de către consilieri, primarul
Ilie Bolojan a cerut să ia cuvântul.
Din start, primarul a subliniat faptul că
Primăria nu poate acorda tichete-cadou către
profesori şi personalul nedidactic din bugetul
local, spunând că sindicatele au negociat
această facilitate cu Inspectoratul Şcolar,
care e angajatorul, nu cu Primăria. Bolojan a spus
că dacă se vor primi bani în acest sens
de la bugetul de stat, municipalitatea va putea să
satisfacă această cerere.
Trecând mai departe, primarul a subliniat faptul
că „bugetul, în această
formă, asigură funcţionarea tuturor
instituţiilor din subordinea Consiliului
Local”. „Acest buget asigură
susţinerea priorităţilor oraşului:
acoperirea cofinanţărilor pe programele de
infrastructură, de izolare termică şi
pentru spaţii verzi, parcări şi
parcuri”, a declarat Bolojan.
Răspunzând acuzelor PDL, cum că o
sumedenie de sume prinse în buget pentru diverse
investiţii şi achiziţii nu sunt
realiste, Bolojan a răspuns că în buget
sunt trecute valori estimative, făcute pe baza
studiilor de fezabilitate întocmite în anii
trecuţi (când PDL era la Putere).
Referindu-se la sumele trecute pentru proiectele de
infrastructură, cum ar fi asfaltările,
criticate de Opoziţie, Bolojan a spus că s-a
luat ca preţ de referinţă sumele pentru
care Drumuri Orăşeneşti au realizat
lucrări pentru municipiu din 1999 încoace!
„Achiziţiile vor fi realizate de-acum prin
licitaţii publice. Vă invit, stimaţi
consilieri, să participaţi la toate aceste
achiziţii (…) Dacă vom cumpăra scump,
vă rog să urlaţi, să
protestaţi, dar nu vă mai autoflagelaţi
aici, că nu ajută la nimic! E doar un teatru
ieftin!”, a punctat Ilie Bolojan.
Bugetul a trecut cu 16 voturi pentru (PNL-UDMR), 2
abţineri (PSD) şi 7 voturi
împotrivă (PDL)…
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!