La vernisaj au participat viceprimarul Florica Cherecheş, Dumitru Sim, şeful Biroului Turism, Cultură, Regenerare Urbană din cadrul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională şi Angela Lupşa, reprezentantă a Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor. Lucrările conţin imagini şi date, rezultate ale proiectului din mai multe ţări precum Italia, Slovenia, Slovacia, Austria, Ungaria sau Moldova.
Ce va fi
„Mă uit la clădirile acestui oraş şi văd, ceea ce nu este în acest moment, dar va deveni în curând prin eforturile noastre”, declară viceprimarul, referindu-se la ceea ce acum, s-ar putea numi „Centru istoric la plasă”. „Sper ca actuala legislaţie să fie corectată, pentru că îmi doresc să scoatem, cât mai repede, plasele de pe clădiri şi să le înlocuim cu schele. Salut şi apreciez orice proiect, care pune în valoare unicitatea acestui oraş şi care promovează acest spaţiu din punct de vedere turistic”, a zis viceprimarul.
„Finanţarea acestui proiect ne-a ajutat să impunem anumite norme, care erau mai mult decât necesare pentru conturarea peisajului urbanistic al municipiului. Pe viitor, ne propunem să implicăm mai mult mediul privat, urmând să organizăm în perioada imediată câteva dezbateri publice, care să atragă atenţia asupra centrului istoric”, a precizat Dumitru Sim.
1.000 exemplare
Proiectul e finanţat prin programul de cooperare transnaţională pentru europe de sud est,. în baza unui contract de grant. Cu o valoare neramburasabilă de 196.000 euro, valoare sa totală e de 200.000 euro pentru Oradea.
Unul dintre rezultatele palpabile ale proiectului este elaborarea „Ghidului de bune practici în reabilitarea clădirlor din Centrul Istoric”, tipărit în 1.000 de exemplare si distribuit prin intermediul Administraţiei Imobiliare Oradea şi Fundaţiei pentru Protejarea monumentelor Istorice.
O altă componentă a proiectului a fost realizarea unui „Studiu de fezabilitate pentru transformarea unei zone din Centrul Istoric Oradea într-un pietonal extins”. Acesta a reluat o mai veche temă de pietonalizare a unei axe ce leagă corso-ul orădean de cele 2 pieţe publice, respective Piata Ferdinand şi Piata Unirii, şi Cetatea Oradea. În urma acestora, municipalitate a decis reabilitarea celor două pieţe publice şi pietonalizarea străzii Vasile Alecsandri pe fonduri europene. În urma implementării acestor proiecte, o însemnată parte a Pieţei Unirii va deveni exclusiv pietonală, Strada V. Alecsandri va fi închisă traficului auto, iar Piaţa Ferdinand va fi, la rândul ei, parţial pietonalizată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!