Săptămâna trecută a expirat termenul până la care s-au putut depune oferte în licitaţiile derulate de Primărie pentru atribuirea execuţiei statuilor care vor fi dezvelite în Piaţa Unirii – reprezentările episcopilor Roman Ciorogariu şi Demetriu Radu, în faţa Bisericii cu Lună şi în fata Catedralei Sf. Nicolae, respectiv o reprezentare ecvestră a regelui Ferdinand, în locul ocupat azi de statuia lui Mihai Viteazul.
Au fost depuse cinci oferte, trei pentru contractul statuilor episcopilor şi două pentru statuia regelui. Între cei care licitează pentru statuile episcopilor figurează şi Fundaţia Culturală Cetate Durgheu, alături de firmele Creativ Allpassat SRL din Cluj şi Ronde Bosse Art SRL din Arad.
Cea de-a doua firmă şi-a adjudecat, anul trecut, realizarea statuii omului politic Iuliu Maniu, care va fi dezvelită în piaţeta amenajată în actuala curte a catedralei Sf. Nicolae, între lăcaşul de cult şi Liceul Greco-Catolic. Firma aparţine sculptorului orădean Deak Arpad.
Pentru statuia ecvestră a regelui Ferdinand au depus oferte firma Pannon Proiect SRL, respectiv artistul Codre Florin, cunoscut ca „sculptor, creator de artă monumentală, cascador și crescător de cai de rasă”. Este autorul statuii ecvestre a regelui Carol I din Bucureşti şi şi-a adjudecat realizarea unei statui ecvestre a regelui Ferdinand, care va fi amplasată în Capitală.
Peste 5 milioane de lei
„Valoarea estimată totală este de peste cinci milioane de lei, fără TVA. Statuile episcopilor sunt estimate la valoarea de peste 838 mii lei, iar cea a regelui, la peste 4,1 milioane lei, fără TVA. Termenele de finalizare sunt 30 martie 2019 pentru statuile episcopilor şi 30 mai pentru statuia regelui”, ne-a spus viceprimarul Mircea Mălan.
Până la dezvelirea statuii regelui Ferdinand în Piaţa Unirii, Municipalitatea are de rezolvat problema actualului ocupant al ansamblului Duiliu Marcu, Mihai Viteazul. Asociaţia Mihai Viteazul a cadrelor militare în retragere, prin colonelui Constantin Moşincat, a ameninţat Primăria cu Justiţia, insistând că statuia lui Mihai Viteazul nu poate fi mutată de pe amplasament fără acordul proprietarilor. Direcţia Juridică din Primărie ne-a comunicat că, până ieri, aceasta iniţiase doar plângerea prealabilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!