Evenimentul va debuta joi, 20 mai, de la ora 10:00, în Aula Magna din Universitatea Oradea. „Conferinţa este ocazionată de înfiinţarea Academiei de Drepturi din Oradea (anul 1780), una din cele mai vechi instituţii de învăţământ superior din Europa Centrală. Academia a apărut în contextul iluminismului european, al reformelor tereziene şi iosefine din Imperiul Habsburg, iar limbile de predare au fost latină, germană sau maghiară (impuse de evoluţia vieţii politice central-europene).
Academia de la Oradea a pregătit jurişti din rândul naţiunilor din imperiu. În secolul al XIX-lea, din amfiteatrele Academiei orădene s-au ridicat eminenţi oameni politici: funcţionari, avocaţi, care au avut un rol determinant în procesul de modernizare a zonei. Important de subliniat este faptul că tinerii absolvenţi au ştiut să împletească interesul naţional cu modelul european al vremii lor, militând pentru libertate, dreptate socială, toleranţă naţională”, a punctat Cornel Antal, rectorul Universităţii din Oradea. Manifestarea marchează şi a XXI-a ediţie a Săptămânii Ştiinţifice a Universităţii din Oradea.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!