Noii parlamentari ai Bihorului şi-au primit sâmbătă mandatele din mâna preşedintelui Biroului Electoral Judeţean (BEJ), judecătorul Antik Levente-Farkaş. De faţă au fost senatorii Cristian Bodea (USL), Valeriu Boeriu (USL) şi Gavrilă Ghilea (ARD), precum şi deputaţii Gheorghe Costin (USL), Lucia Varga (USL), Sonia Drăghici (USL), Florica Cherecheş (USL), Ioan Sorin Roman (USL), Gheorghe Bogdan (USL) şi Liviu Laza Matiuţă (ARD).
Au lipsit doi parlamentari USL, senatorul Florian Bodog şi deputatul Ioan Cupşa, dar şi toţi cei trei parlamentari ai UDMR: senatorul Biro Rozalia şi deputaţii Cseke Attila şi Szabo Odon. Nu a fost de faţă nici singurul deputat PPDD, Ioan Hulea. Ioan Mang a preluat mandatul în numele lui Bodog, aflat în Capitală. Momente amuzante au fost furnizate de preşedintele UDMR Bihor, Kiss Alexandru, cel care a primit de la judecătorul Antik mandatele în numele tuturor celor trei aleşi UDMR, aflaţi la o şedinţă de partid, la Tg. Mureş. Un haz general a stârnit momentul în care Kiss s-a prezentat la prezidiu, deşi fusese strigată „doamna senator”. Reprezentantul comunităţii slovace şi cehe în BEJ, Mircea Gelu Budău nu a ratat ocazia de a-l gratula pe Kiss cu apelativul „doamna senator”. Liderul UDMR s-a întors pentru a-l întreba pe românul Budău „cum e cu slovacii”. Întrebarea lui Kiss era una cu substrat, dat fiind faptul că Mircea Budău e un abonat al birourilor electorale constituite la nivel judeţean: iniţial reprezenta PD, PDL, apoi UNPR, iar acum a ajuns să fie omul slovacilor şi cehilor.
Vorbăreţul Antik şi miştocarul Popa
Judecătorul Antik Levente a fost în vervă, vorbind destul de mult. A ţinut să-i prezinte pe toţi membri BEJ şi să-i felicite. În mod surpinzător, judecătorul a avut şi sfaturi pentru proaspeţii parlamentari, care s-au putut simţi ca la o oră de dirigenţie. Antik le-a pus în vedere acestora să-şi respecte promisiunile şi l-a dat exemplu pozitiv pe Ilie Bolojan! Locţiitor al preşedintelui BEJ la alegerile locale, judecătorul Antik şi-a adus aminte cum în 2008 Bolojan câştiga Primăria cu 51%, ca astă-vară să ia peste 60%! Dându-şi frâu liber propriilor cugetări, preşedintele BEJ Bihor le-a urat noilor aleşi ca şi ei să câştige cu peste 60%, peste patru ani! Dar a ţinut să le bage bine-n cap că pot obţine performanţe precum cea a primarului, doar dacă se ţin de cuvânt.
Pus pe şotii s-a dovedit a fi Cornel Popa, co-preşedinte USL Bihor şi preşedinte al Consiliului Judeţean. Popa a remarcat numărul mare al „parlamentaristelor” din Bihor şi nu s-a abţinut de la câteva remarci, ce-i vizau pe parlamentarii din alte partide. Bunăoară, când Gavrilă Ghilea şi-a primit mandatul, Popa a comentat că „sunt şi surprize, ca în Cupă”. Sau atunci când s-a anunţat că omul lui „domnu’ Dan”, deputatul PPDD, Ioan Hulea, nu e prezent deoarece e plecat în Capitală. „E la Bucureşti ca să fie ministru!”, a spus, amuzat, Popa, despre cel ce va deveni parlamentar de Opoziţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!