Alte cinci persoane din Egipt au fost descoperite la aproximativ 300 de metri față de linia de frontieră, de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, într-un autovehicul înmatriculat în Italia.
[eadvert]
„Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferii autoturismelor și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloace de transport, respectiv pe jos, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt, comisar-șef Chifor Loredana.
Citiți principiile noastre de moderare aici!