Regretatul Toni şi-a pierdut viaţa în zorii zilei de 21 ianuarie 2005, într-un cumplit accident de automobil, la Sinaia, în timp ce se întorcea acasă, la Oradea, de la Ploieşti. Echipa sa, CSU Asesoft, se calificase în aceeaşi seară în finala FIBA Europe Cup, pe care avea de altfel să o cucerească.
Antonio Alexe a fost comemorat duminică seară, la Sala Sporturilor din Brazi, la începutul meciului dintre CSU Asesoft şi CSM Bucureşti, scor 103-83. Jucătorii ploieşteni au dedicat victoria memoriei fostului lor „unic căpitan”. Lotul echipei CSM Oradea a fost luni la mormântul lui Toni Alexe, unde au fost depuse flori. Formaţia orădeană a dedicat de asemenea victoria de duminică, de la Sibiu, memoriei marelui dispărut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!