Ghilea spune că i-a cerut ministrului Niţă reluarea programului naţional de electrificare. În Bihor, 1.600 de gospodării nu au încă acces la electricitate. De asemenea, Ghilea s-a adresat şi ministrului Teodorovici, cerându-i explicaţii vizavi de măsurile ce vor fi luate pentru creşterea gradului de absorbţie. Senatorul PDL crede că unele proiecte ce nu sunt încă finalizate sunt în pericol ca finanţatorul european să le retragă banii. În cazul Oradiei, a exemplificat cu proiectul CET pe gaz, aquapark şi drumul expres. Parlamentarul l-a interpelat inclusiv pe Victor Ponta pentru o situaţie pe care o consideră ridicolă: şi anume că Fiscul impută şi sume de 1 leu, ca urmare a veniturilor din activităţile agricole, „deși numai transmiterea prin poștă a acestor documente, la domiciliul «rău-platnicilor», genera cheltuieli mai mari”. Ghilea propune ca soluţie plata datoriilor fiscale din agricultură pe raza de domiciliu a producătorilor.
Un alt demers a vizat soarta căii ferate Oradea Est – Holod – Beiuş – Vaşcău, pe care nu se mai circulă de circa 15 ani, iar şina ferată dispare în mod constant. Ghilea cere revitalizarea acestui traseu feroviar şi ca alternativă la DN 76, aflat în stare proastă şi supraaglomerat. În caz contrar, arată parlamentarul, după reabilitarea DN 76, CFR ar trebui să dezafecteze infrastructura feroviară, iar suprafaţa astfel câştigată redată circuitului agricol.
Citiți principiile noastre de moderare aici!