Domnul Simion, de pildă, una-două a dat vina pe guvern că nu are grijă de odoarele neamului. Dumnealui, mare iubitor de valori, simboluri, gesturi ieftine și scumpe, doar un sms de ar fi primit și s-ar fi dus cu cortul în Olanda, să păzească el expoziția. Închipuiți-vi-l spălându-și hainele la chiuveta din baia pentru vizitatori, întinzându-le pe calorifer să se usuce până a doua zi și dormind în sac, cu coiful tras peste urechi. Dimineața s-ar fi trezit cu jumătate de oră înaintea deschiderii și ar fi aerisit sala, să nu miroasă urât.
Domnul Predoiu a spus că specularea politică a jafului e un lucru „josnic”. Dar cine e domnul Predoiu? Dumnealui face parte din acea tagmă de politicieni utili din cauză că sunt loiali sau oameni de legătură între diferite cercuri de putere, dar care, lăsați singuri, sunt neștiuți și neiubiți de nimeni. Firește, nu pot fi toți staruri charismatice care să vorbească mulțimii, dar e penibil ca un politician de felul acesta să se simtă suficient de rockstar, încât să facă pe conștiința morală a poporului, să spună cine, ce și în ce condiții e „josnic”, de parcă s-ar osteni cineva să caute adevărul în gura dumnealui.
Doamna Intotero a promis să găsească nereguli privind expunerea coifului și să „trimită acasă” pe vinovați – altfel spus, să pedepsească pe cineva nevinovat, ca nedreptatea pedepsei să compenseze nedreptatea furtului. Până acum, directorul muzeului din București a fost dat afară, pentru că nu a înțeles importanța dragostei pentru comorile patriei. Un director competent trebuie să aibă fantezii paranoice despre ce se poate întâmpla, să aiureze că în 2025, într-un oraș european înțesat de camere de luat vederi, hoți vor folosi dinamită și vor avea norocul să scape; în consecință trebuia să ceară dispunerea de lunetiști pe clădire. Dar dacă ar fi folosit un tanc în loc de dinamită? Poate ar trebui îngropate mine în jurul muzeului. Sau o bombiță nucleară? Pe viitor, tezaurul ar trebui expus doar în buncăre sau în pușcării, pentru că pușcăriașii, și dacă le fură, nu au unde fugi cu ele. Izbutind să priceapă logica aceasta, domnul Ciolacu a spus că astfel de odoare nici nu trebuie scoase din țară. Ba nici din muzeu; eu zic că nici dezgropate nu ar trebui, dar câți specialiști cu mofturi de antreprenori nu au zbierat că România nu își exploatează îndeajuns minunatul „heritage” de catrafuse?
Acești oameni, stimați cititori, vorbesc din convingerea că sunteți idioți, că ajunge un pic de indignare falsă, moralism fals, vinovăție falsă și niște justiție ipocrită pentru a vă face mulțumiți și moi ca plastilina. Observați că părerea aceasta o au și politicienii „conservatori” și cei „antisistem”. Poate țineți minte istericalele pe care aceiași oameni le făceau pe tema „Cumințeniei Pământului”, cum cheltuiau râuri de bani pentru reclame idioate, în care bibeloul acela urât părea ultima speranță a neamului îndelung oropsit; au acoperit Guvernul cu un banner despre Brâncuși, au pus cântăreți să smiorcăie „Cumințenia Pământului e a mea”, siguri că, așa cum un cățel se agită dacă îi vorbești jucăuș, dumneavoastră veți plânge cu machiajul scurs, vă veți boteza copiii cu numele „Cumințenia” și veți purcede la shopping-ul mântuirii neamului. Dar circul nu e mereu amuzant. Anul trecut, o fată s-a înecat cu măr la o grădiniță și a murit; grădinița nu avea ceva aviz pe care, dacă l-ar fi avut, mărul ar fi știut să nu alunece pe calea greșită – o idioție deloc diferită de cea de acum.
Din cauza aceasta există domnul Georgescu, doamna Șoșoacă, domnul Simion, fiindcă e o presupunere de bază a politicii prezente că scopul ei e să gestioneze idioți, care altfel nici să respire nu știu. Clovnii „antisistem” cred la fel, dar și-au dat seama că, dacă nu poți să le spui adevărul, prostiile circarilor sunt mai interesante decât cele „de elită”. Poate țineți minte că, în 2020, tot soiul de experți se mirau că acțiunile berăriei „Corona” nu au scăzut, în ciuda panicii provocate de „coronavirus”. Da, doamnelor și domnilor, într-atât de tâmpiți vă cred. Totuși, e o tactică pierzătoare, fiindcă ori au dreptate și sunteți cu adevărat imbecili, în care caz sunteți și cea mai periculoasă categorie de oameni, ori nu au dreptate și tot ce spun acești nefericiți vă insultă zilnic inteligența; iar atunci aveți toate motivele să vă înfuriați.
GABRIEL MILOIA
Citiți principiile noastre de moderare aici!