„Recomandările sunt să se facă un număr de 50% din operaţiile care se realizau până acum. Este o recomandare recentă, este adevărat că săptămâna trecută a fost o stare de incertidudine, dar trebuie să se facă operaţii”, spune fostul ministru al Sănătăţii, dr. Florian Bodog.
Numit recent coordonator al tuturor spitalelor din Bihor, medicul Gheorghe Carp spune că „cei care vor trebui operaţi, vor fi operaţi. Operaţiile trebuie făcute, în funcţie de situaţia epidemiologică. Nu există nici un număr de operaţii prestabilit, medicii hotărăsc când se fac intervenţiile, dacă nu sunt urgenţe. Deocamdată, nu există interdicţii în ceea ce priveşte efectuarea operaţiilor, mai ales în situaţia bolnavilor oncologici, comunitatea cea mai expusă, având imunitatea cea mai scăzută. Situaţia epidemiologică dictează atitudinea”, a precizat dr. Gheorghe Carp.
În Oradea, odată cu instalarea carantinei în spitale, operaţiile au fost amânate, în aşteptarea dispariţiei Covid-19. Cum numărul persoanelor infectate e în continuă creştere, acel moment pare îndepărtat. Aseară, 217 români erau infectaţi cu Covid-19. În Bihor există un singur caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!