Omul a fost descoperit cu această tumoră din întâmplare, la un cabinet de stomatologie. Medicul i-a recomandat investigaţii amănunţite. Se pare că bărbatul trăia de circa patru ani cu acest tip de cancer.
De la Fundeni, la noi
A urmat la Spitalul Fundeni din Bucureşti toate şedinţele de radioterapie şi chimioterapie. Însă cancerul creştea în dimensiuni. Un medic de acolo i-a relatat despre o şansă – cea de a fi operat printr-o intervenţie specială. Familia pacientului l-a gasit pe dr. Teofil Lung, medic primar chirurgie oro-maxilo-facială şi doctor în ştiinţe medicale şi totodată fost şef al secţiei Chirurgie orală şi maxilo-facială de la Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca.
Operaţia, condusă de dr. Lung, a avut loc la Spitalul Pelican Oradea, cu ajutorul medicilor de aici (dr. Andrei Ţenţ – medic specialist chirurgie oro-maxilo-facială şi doctor în științe medicale, care activează şi la Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca, dr. Ciprian Pușcaș – ATI, dr. Mihail Pantor) şi al asistenţilor. Pacientului i s-a scos tumora-gigant de arc frontal mandibular cu extensie în buza inferioară şi tegumentul mentonier (toată bărbia feţei). Medicii au făcut rezecţia arcului frontal mandibular, toată bărbia, după care au reconstruit mandibula cu o placă specială din titan, iar părţile moi scoase au fost înlocuite cu două lambouri laterocervicale transverse.
La câteva zile după operaţie pacientul a fost externat, urmând să revină la control.
Scăpat din circuitul morţii
De o modestie rară, prof. dr. Lung ne-a spus că nu operaţia în sine e complicată şi că la mijloc e vorba de chinul bolnavilor care sunt puşi să facă chimio- şi radioterapie degeaba:
„Vin la mine oameni din toate cătunele ţării. Vin disperaţi. În 40 de ani de carieră nu am văzut un singur om cu un astfel de tip de cancer care să fi supravieţuit peste limita de cinci ani, doar după şedinţele invazive de radio- şi chimioterapie. Le-am numit un fel de circuit al morţii. Nu-mi faceţi mie reclamă, că nu am nevoie, ci informaţi oamenii, ca să să aibă şanse la viaţă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!