Parte din ceea ce vedem azi și din păcate și din ceea ce a dispărut poartă semnătura inginerului Iosif Cun.

[eadvert]

“N-am fost un răsfățat al vieții. Până la 45 de ani am trăit în spații de organizare de șantier: barăci, containere sau apartamente semifinisate, am dormit în paturi de fier, acoperit cu pături de gris (de cal), serveam prânzul la cantina șantierului, unde nu îngăduiam «regim special pentru șefi»; aveam cel mult o masă rezervată. Iar îmbrăcămintea noastră era salopeta, cizmele de cauciuc și nelipsita cască. Iarna pufoaică”, își amintestește constructorul, cu un real talent scriitoricesc. Pufoaica nu i-a luat însă nimic din noblețe, din distincție. În pufoaică apare inginerul pe marile șantiere ale țării, în prim-plan, mereu lângă președintele de atunci al țării, Nicolae Ceaușescu, semn că pe cunoștințele și impetuozitatea sa se bazau mai-marii zilei, pentru ca imaginea în fața șefului suprem să fie impecabilă. A petrecut 68 de ani pe șantiere.

Într-un album recent lansat, dăruit unuia dintre oamenii minunați cu care a muncit și pe care i-a format, omul care astăzi girează lucrările de patrimoniu de pe șantierele Bihorului, inginerul Florian Pantea, cu care a lucrat „cot la cot”, inginerul Iosif Cun își prezintă lucrările realizate între anii 1962-1965 ca șef de lot. Sunt lucrări hidrotehnice, dar și agroindustriale. Soluții constructive, tehnologii de execuție și capacități. Sunt rodul multor ore de frământări și de muncă ale constructorilor proiectanți și executanți. Barajul pentru alimentarea cu apă a zonei industriale din Vest, regularizarea Crișului până la Podul Decebal cu ecrane impermeabile s-au făcut având ca proiectant ISPE București, antreprenor general Ministerul Construcțiilor Industriale – Întreprinderea de Construcții-Montaj Cluj-Napoca, șantier Oradea, cu șef de șantier ing. Gheorghe Gligor, iar șef de lot ing. Iosif Cun. „Barajul pe Crișul Repede din Zona de Vest a fost proiectat și executat pentru a capta și asigura rezerva de apă industrială necesară fabricilor care se construiau în același timp: Uzina de Alumină, CET-ul, Fabrica de Zahăr, Fabrica de Mobilă Alfa, Serele de legume și flori, Fabrica de Prefabricate, Uzina Mecanica. O dată cu barajul s-a construit și un mic lac de acumulare în interiorul orașului, prin îndiguirea Crișului cu diguri de pământ, fondate pe ecrane impermeabile din gelbeton, încastrate în marnă, nivelul de «remuu» al Crișului ajungând până la Podul Decebal”, rememorează ing. Iosif Cun. Iar amintirile sale sunt pagini din istoria imobiliară a orașului, a dezvoltării lui, mărturie a ritmului în care se construia în acea perioadă. „Nu am compus opere de artă sau literare, nici nu am elaborate teorii savante, științifice, folositoare omenirii. Sunt un om obișnuit, mai practic, «cu picioarele pe pământ»”, se autocaracterizează constructorul.

La 90 de ani de viață, domnia sa a rememorat, ca într-un bilanț, zbaterea și munca depusă în 68 de ani a profesiei sale de constructor, „așa cum am crezut că trebuie folosită, în acord cu pregătirea, priceperea și încredințările care mi-au fost atribuite de șefii mei: directori de mari trusturi, miniștri sau prim-secretari ai unor județe, căci toți aveam un șef la vremurile la care fac referire”.

Mândrie și tristețe

Punctualitatea cu care și-a realizat și își realizează proiectele pare să fi fost unul dintre punctele forte ale constructorului de-a lungul unei cariere uimitoare. „Am fost ales de «mai-marii» mei să conduc aceste lucrări pentru puterea mea de muncă, pentru capacitatea de a organiza rapid șantiere, pentru simțul datoriei și al răspunderii, pentru impetuozitatea cu care discutam cu proiectanții, cu beneficiarii, subantreprenorii și nu în ultimul rând, pentru punctualitatea cu care am realizat fiecare investiție, lucru de mare importanță în acele vremuri și nu numai”. Cu mândrie, dar și cu tristețe, ing. Iosif Cun vorbește despre o parte dintre construcțiile industriale din portofoliul domniei sale. Cu tristețe, fiindcă datorită unor conducători de după 1990 „nepregătiți, incompetenți, fără viziune, cei mai mulți corupți, a fost distrus tot ceea ce am construit cu mult efort și sacrificii pentru fiecare familie de români, înainte de 1989”. Aceasta se întâmpla imediat după ce Petre Roman punea verdictul și dădea semnalul marelui jaf: „Industria românească este un morman de fiare vechi”. „Din tot ce am construit a mai rămas în picioare Fabrica de Ciment Aleșd, vândută francezilor de la Lafarge, astăzi Holcim. Din fericire mai funcționează, dar în beneficiul altei țări. Iar noi ne cumpărăm pe bani mulți propriul ciment”, spune constructorul. Holcim-ul face parte din salba de construcții care poartă amprenta inginerului Iosif Cun, în calitate de șef de șantier, lucrări realizate în perioada 1966-1968, dintre care amintim: Combinatul de Îngrășăminte Chimice Arad, 300 ha de sere moderne la Oradea, Fabrica de Zahăr Oradea, Fabrica de Mobilă Alfa Oradea, Silozurile de Cereale și Hotelul Dacia, astăzi Continental.

Soluții în premieră

Majoritatea perlelor industriei bihorene au fost spulberate, detonate ori tăiate și aruncate la fier vechi. Inginerul Cun își amintește cu mândrie de soluția în premieră, oferită pentru a ridica Fabrica de zahăr, „soluții din păcate uitate astăzi de proiectanții și executanții noștri, care construiesc pentru străini hale joase pentru procese de fabricație simple”.

În portofoliul inginerul se regăsesc apoi mari obiective realizate ca șef de șantier, în perioada 1969-1972: Combinatul de Materiale de Construcții Aleșd, cu Fabrica de Ciment, Fabrica de Var și Fabrica de Azbociment. Există apoi în cariera strălucită a inginerului Iosif Cun perioada de referință 1977-1987, perioadă în care a realizat lucrări social-culturale și edilitare în județul Bihor. De această dată, ing. Iosif Cun era director al Trustului de Construcții Bihor. În această perioadă au fost construite 45.000 de apartamente în ansamblurile de locuințe de pe Bulevardele Dacia, Transilvaniei, cu Piața Magnoliei, B-dul Decebal, Corneliu Coposu, Magheru, Nufărul, Centrul Civic, str. Sovata, Ștefan cel Mare, dar și în Marghita, Salonta, Beiuș, Petru Groza, Săcueni. „Am mai realizat: noul Pod Decebal, în locul celui metalic, construit de austrieci în secolul XIX, dar distrus de viitura din 1980, un număr de 11 hoteluri în Băile Felix și 1 Mai, noul sediu al Trustului de Construcții, cantina și câteva sute de apartamente de serviciu pentru muncitorii cu care trebuia să sporesc efectivele: de la 1.800 de oameni în 1977, la 4.500 de oameni în 1987. De asemenea, am dat o mare importanță construirii unor baze de producție în Oradea și în orașele județului, cum ar fi: balastiere și stații de betoane moderne, baze pentru utilaje și mijloace de transport, ateliere de prefabricate din beton, instalații, ateliere centralizate pentru fasonat oțel-beton, pentru lăcătuși, sudori, confecții metalice”.

Pe 27 martie, inginerul Iosif Cun a împlinit 90 de ani. A rămas același spirit viu, determinat, gata să-și ia cascheta și pufoaica pentru o inspecție pe șantier. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la vârsta senectuții. Împlinesc astăzi (n.r. – ieri) 90 de ani, pe parcursul cărora ați reprezentat pentru mine imbold, ambiție, scop și mai ales motivație pentru a lăsa în urma mea, în afara unei amintiri frumoase, lucru pe care nu l-am reușit în totalitate, ceva care să înfrunte timpul, ceva trainic și folositor pentru voi și semenii noștri. Și ce poate fi mai trainic decât construcțiile?”, e mesajul inginerului Iosif Cun.

La mulți ani cu sănătate, domnule inginer! Respect!