Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la fondarea la Pesta a revistei de cultură „Familia”, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor a dorit să aducă un omagiu întemeietorului acesteia – Iosif Vulcan.
Reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, în frunte cu directorul executiv al acesteia, Lucian Silaghi, au depus flori la bustul lui Iosif Vulcan, la placa amplasată pe clădirea Muzeului Memorial “Iosif Vulcan”, la placa amplasată pe clădirea în care a fost sediul redacției revistei de cultură „Familia” între 1880 și 1888 (pe str. Episcop Mihai Pavel, nr. 21), la mormântul lui Iosif Vulcan din Cimitirul municipal “Rulikowsky”, la bustul lui Iosif Vulcan din satul natal Holod şi la placa amplasată pe clădirea Teatrului din Oradea la 8 septembrie 2007, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la trecerea în eternitate a lui Iosif Vulcan, promotor al “Societății pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal”.
Momentul a fost marcat şi printr-o conferinţă de presă susţinută de Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, sculptorul Dumitru Paina, cel care, în 1974, a asistat la instalarea bustului lui Iosif Vulcan – alături de maestrul Iosif Fekete, iar în acest an a efectuat lucrările de curăţare a bustului lui Vulcan, precum şi de custodele Muzeului Memorial „Iosif Vulcan”, poetul Ioan F. Pop. Lucrările de curăţare a bustului au fost susţinute de Direcţia pentru Cultură Bihor.
„În 5-17 iunie 1865, Iosif Vulcan scoate la Pesta Revista «Familia». Până în acest moment a scos şi alte reviste cu caracter umoristic (de pildă Şezătoarea sau Gura Satului). Revista era destinată familiei – de la bunic la strănepot. De aici şi denumirea ei. Prin intermediul acestei reviste, patronul ei lupta pentru menţinerea vie a limbii şi literaturii române. În paginile ei publică o serie de poeţi şi scriitori de diferite mărimi literare. Putem spune că, la aproape un an după ce scoate Revista «Familia» la Pesta, Iosif Vulcan primeşte o scrisoare de la un elev privatist din Cernăuţi, în care îi trimite câteva poeme. Acest elev se numea Mihail Eminovici, iar poezia aleasă de Vulcan se numeşte «De-aş avea». În acest fel debutează în literatura română, Mihai Eminescu”, a declarat poetul Ioan F. Pop, custodele Muzeului „Iosif Vulcan”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!