Profesorul de limba română Gabriela Mirela Tanc de la Oltea Doamna participă alături de elevii săi la proiecte organizate de Harvard în colaborare cu Pulitzer, Discovery Channel, Greenpeace și National Geografic.
Unul dintre acestea „Climate Action”, este în sine o platformă pentru elevi, un forum pentru discuţii cu posibilitatea de a explora punctele lor de vedere despre schimbările climatice la nivel mondial. Aceasta fiindcă, elevii sunt conştienţi că se schimbă clima. Şi aceasta nu este o farsă! Elevii de la Oltea Doamna sunt parte a acestui proiect pentru a oferi soluţii, dar şi pentru a îmbrăţişa obiectivele de învățare ale secolului XXI și obiectivele de dezvoltare durabilă.
250 de școli din 69 de ţări, de pe 6 continente care timp de 5 săptămâni au o misiune: o înțelegere mai bună a elevilor cu privire la importanța luării de măsuri împotriva schimbărilor climatice. În proiect au avut loc activități de cercetare, s-au emis şi discutat idei, iar constatările despre aceste subiecte au fost prezentate şi împărtşite prin intermediul videoclipurilor și prezentărilor online.
„Deși acest proiect nu durează mai mult de 5 săptămâni, activitatea de învățare este pe termen lung. Elevilor li se permite să-și evalueze propria muncă și munca colegilor. Împreună ne propunem să conştientizăm importanța luării de măsuri împotriva schimbărilor climatice. Am avut schimburi de experienţă prin skype cu parteneri din: India, Vietnam, Pakistan, Portugalia, Spania, Bangladesh, Indonesia, și Anglia iar în viitor cu parteneri din: Japonia, USA.
Aşa am călătorit, de exemplu, în Parcul Natural Ria Farmosa alături de profesorul Manuela Valentim şi elevii săi care au făcut acolo o acţiune de curăţenie. Am făcut împreună un tur al parcului şi am observat păsările, am putut observa specii de păsări care trăiesc în regim de lagună, am văzut Flamingo”, explică profesorul Mirela Gabriela Tanc.
Susţinut de personalităţi
Personalităţi din toată lumea: din Australia, India, Canada, Belgia, Germania şi din toate domeniile: staruri tv, oameni de ştiinţă, scriitori, exploratori, profesori, oameni politici de top acordă sprijin proiectului, Cap de listă la capitolul suporteri pentru „Climate Action” e nimeni altul decât Dalai Lama.
Lista susţinătorilor continuă cu: Hanan Hroub-câștigătorul Global Teacher Prize în 2016, Jenifer Languell, star Discovery Chanel în seria Project Earth, Jennifer Morgan, director executiv Greenpeace, Anthony Salcito, vicepreşedintele Microsoft Corporation , Katherine Bassett (USA), preşedinte şi CEO al Reţelei Naționale care reuneşte profesorii anului din sistemul de Stat, Nadja Vananroye (Belgium)- primar Hasselt, Marie-Christine Ghanbari Jahromi (Germany) -finalist în Top 10 la Global Teacher Prize (Oscarul Profesorilor), Er Anuj Sinha (India) -om de ştiinţă, Alexander De Croo, vicepremierul Belgiei, Céline Cousteau – nepoata celebrului exploator Jean Jacques Cousteau, la rândul ei cineast şi explorator. Proiectul este iniţiat de Koen Timmers, finalist în Top 50 la Global Teacher Prize, un profesor excețional dedicat misiunii proiectului.
DL. Goe şi egalitatea de gen
„Noi am intrat în acest proiect deoarece am constatat că se pune accent pe obiectivele dezvoltării durabile, mai precis pe obiectivul 13. Provocarea a fost pentru mine să le integrez în materia de limba și literatura română. Și am reușit. Așa că le-am prezentat elevilor mei obiectivele și le-am cerut să le comenteze, în 30-50 de cuvinte fiecare.
La gramatică, la lecțiile de vocabular le-am folosit ca text suport pentru a identifica cuvintele formate prin derivare, compunere sau prin conversiune; la fonetică am identificat, în aceleași obiective, cuvinte cu diftongi, triftongi, vocale în hiat. La literatură le-am cerut, după ce s-au familiarizat cu ele, să le identifice în textele literare citite de ei. Am fost plăcut surprinsă să constat că elevi de clasa a 6-a le-au înteles foarte bine.
Astfel au descoperit că obiectivul 3-Sănătate și bunăstare, obiectivul 4 –Educație de calitate și obiectivul 5-Egalitate de gen au fost încălcate în D-l Goe de I.L. Caragiale. Citez: ”Autorul prezintă personaje de vârste diferite (bunică, mamă, copil) în plină stare de sănătate, persoane active. Familia denotă prin îmbrăcăminte și prin faptul că își permiteau financiar o excursie cu trenul doar pentru ”hatârul” fiului, o situație financiară bună.
Educația familiei nu era una de calitate, cele trei femei având un limbaj neadecvat, iar Goe le imită. Autorul nu evidențiază o discriminare de gen între conductorul care își făcea meseria și cele trei cucoane care erau turiste. Între aceste personaje există o egalitate de gen. Un alt elev observa că: nu există egalitate de gen între Goe și cucoane deoarece băiatul le înjosește. Goe este un exemplu ce NU TREBUIE URMAT! concluzionează el.
Acest proiect acoperă de fapt mai multe discipline: Știință, Matematică, Istorie, Biologie, Literatură. Elevii învaţă să folosească anumite instrumente fără a fi instruiți cum să le folosească. Profesorii și elevii descoperă noi abordări și instrumente. Participanţii în proiect au ralizat conexiuni la nivel mondial și au făcut învățarea mai distractivă!
E nevoie de aceasta pentru că educația formală tinde să se limiteze la dobândirea de cunoștințe, memorare și evaluarea. Există foarte puține interacțiuni între elevi din clase diferite… Educația înseamnă mai mult decât să oferi cunoștințe. Prin educaţie poţi oferi aptitudini, oportunități și poţi încuraja empatia în sălile de clasă.
Există şi alte abordări decât a încerca să introduci cunoştinţe în capul elevilor: învățarea poate fi prin practică, există învăţare indirectă şi învățarea colaborativă. În proiectul «Climate Action» pereţii clasei dispar și ne conectăm cu elevii din numeroase țări”, consideră profesorul Mirela Tanc. ”Întreaga lume e în sala mea de clasă! ” citează d-na profesoară mottoul programului Skype Classroom.
Proiectul este centrat pe elev și participanţii trebuie să facă cercetări, brainstorming și discuții. Ei își împărtășesc constatările prin videoclipuri sau prezentări săptămânale. Elevilor li se propune să fie jurnaliști, iar sălile lor de clasă surse de știri. Profesorii sunt inițial conduși în afara zonelor lor de confort, deoarece sunt rugați să nu dea nicio informaţie elevilor. Ei devin lideri de discuții și mentori îndreptându-și elevii în direcția corectă și asigurându-se că elevii își verifică sursele.
Hanul Ancuţei, varianta Minecraft
Toți elevii din țările participante au învăţat în moduri foarte diferite: colaborând, exprimând și creând, făcând cercetări, discutând, conectându-se la experți pe social media. Rezultatele au fost dintr-o plajă largă de activităţi: au compus cântece, au dansat, au folosit Lego, Minecraft, au făcut clipuri, interviuri.
„ Copiii m-au surprins pe tot parcursul proiectului cu soluţiile găsite pentru un mediu mai curat. La clasă avem un plic în care elevii pun, săptămânal, măcar o măsură concretă sau o soluție la problemele identificate de ei. Astfel am aflat că: un copil a făcut un scăunel din sticle de plastic pentru frăţiorul său, o fetiţă a realizat o întreagă colecţie de rechizite: ghiozdan, penar, copert din reciclabile: colecţia Pace.
Alți elevi au folosit Minecraft pentru a descrie un loc din cartea citită de ei şi m-am bucurat să văd că au realizat Hanul Ancuţei şi Poiana lui Iocan. Tot în Minecraft au creat soluții practice la schimbările climatice. De altfel, dintre cele câteva poze postate de fondatorul proiectului, la final de proiect, două sunt cu elevii școlii Oltea. Una dintre acestea, singura din Minecraft, e a noastră. Ce altă confirmare a valorii poate fi? Felicitări, elevilor din Oltea Doamna!
Sfârşitul nu e aici! E abia începutul!”, a concluzionat profesorul Mirela Gabriela Tanc. La acest proiect şi-au adus aportul dascălii Gabriela Codorean, Vidican Cristiana, dar şi conducerea Şcolii Oltea Doamna, directorul Nina Muscă şi directorul adjunct Liliana Bocoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!