Rotary Club Oradea a organizat, marţi seara, un eveniment cu o tradiţie de 11 ani, pentru a răsplăti excelenţa elevilor premiaţi la olimpiadele şcolare. 20 de copii harnici şi talentaţi, de la tot atâtea licee şi colegii din Oradea şi Aleşd, au fost invitaţi, marţi seara, la Hotel Ramada din Oradea, unde Manolică Neculai, preşedintele Rotary Club Oradea, le-a înmânat diplomele de excelenţă şi bursele. Totodată, Corul „Giocoso” al Liceului de Artă din Oradea, coordonat de prof. Nicoleta Ţâmpu, le-a pregătit elevilor premiaţi un program de colinde.
„Avem o satisfacţie care nu poate fi măsurată în cuvinte pentru că am reuşit să răsplătim munca copiilor şi să-i încurajăm. Vreau să le mulţumesc colegilor şi colaboratorilor noştri pentru că şi-au arătat generozitatea în susţinerea celor două proiecte: «1.000 de oameni fericiţi», prin care 1.000 de persoane din satele «uitate» ale Bihorului beneficiază gratuit de consult oftalmologic de specialitate şi ochelari de vedere, respectiv «acordarea a 20 de burse pentru copiii olimpici din liceele din Oradea şi Aleşd», prin care dorim să susţinem copiii şi educaţia de vârf a acestora. Calitatea pregătirii acestor elevi este garanţia unui viitor mai bun, iar noi îl salutăm cu încredere”, este de părere Manolică Neculai.
Cauze
Acesta i-a invitat pe liceenii premiaţi să se prezinte şi să le vorbească celor prezenţi – părinţi, profesori, directori de şcoli, oameni de afaceri, dar şi membrii Rotary Club Oradea – despre succesele şi proiectele lor. Banii necesari burselor şi consultului oftalmologic au fost adunaţi cu prilejul ediţiei a XI-a a balului de caritate Rotary Club Oradea, desfăşurat în data de 26 noiembrie. Într-o atmosferă festivă, invitaţii şi participanţii la bal au susţinut prin donaţii generoase cele două proiecte.
Balul Rotary Club Oradea a devenit o tradiţie, fiecare ediţie a acestui eveniment propunându-şi aducerea în prim-plan a unor cauze umanitare. La ediţia precedentă, obiectivele propuse şi atinse în cadrul acestui bal au constat în achiziţionarea de aparate de ventilaţie asistată pentru pacienţii cu deficienţe respiratorii majore, precum şi acordarea unui număr de 15 burse elevilor olimpici din liceele de pe raza municipiului Oradea.
Reamintim că, urmare a implicării active a Clubului Rotary Oradea, în prezent, Spitalul de Pneumologie Oradea are în dotare două aparate performante de ventilaţie asistată, obiectivele asumate în cadrul ediţiei din 2015 a Balului de caritate Rotary fiind astfel atinse.
Citiți principiile noastre de moderare aici!