Consilierii orădeni au votat aprobarea depunerii spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a noului spital de boli infecțioase și pneumologie din Oradea.
Astfel, finanțarea nerambursabilă va fi de 95%, respectiv peste 565, milioane lei fără TVA, iar contribuția Primăriei Oradea va fi de 5%, respectiv 28,2 milioane lei.
Proiectul votat de consilieri mai prevede suportarea din bugetul local a cheltuielilor adiacente.
[eadvert]
Astfel, spitalul de boli infecțioase și pneumologie va fi edificat pe un teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa. Construcția va avea 4 etaje – minim 218 paturi pentru spitalizarea continuă a pacienților, ce vor putea fi suplimentate la 295 de paturi, în funcție de necesități, la care se adaugă 20 de paturi în regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungând la un total de minim 249 de paturi si maxim 326 de paturi.
Spitalul va avea și un compartiment pentru urgențe, cu camera de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite: boli infecțioase, pneumoftiziologie, un cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți, etc).
Totodată, va avea un compartiment pentru primiri urgențe, cameră de tratament și monitorizare, 3 izolatoare și cu câte o cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale.
Va cuprinde și un ambulatoriu integrat, cu cabinete pentru fiecare dintre specialități, precum și săli de tratamente, dar și o cameră hiperbară. Ambulatoriul va avea acces direct din exterior, precum și din holul de acces al spitalului. Independent de acesta, cu acces separat de restul spitalului, se va regăsi Dispensarul TBC.
Accesul auto principal se va realiza direct din strada Vlădeasa, pe ambele laturi ale spitalului. Vor fi 175 locuri de parcare pentru autoturisme și 139 locuri de parcare biciclete, distribuite în parcaj subteran și parcaje la sol.
Suprafața totală destinată proiectului este de 25.000 mp, amprenta la sol a spitalului este de 10.516 mp, iar suprafața desfășurată este de 40.334 mp.
Trimite articolul
XUnele spitale… s-au scos din oraş.
Bolile infecţioase se pun în oraş.
-
Exact la asta ma gandeam, mi-ai luat-o inainte!
-
asta si eu am intrebat cateodata ce rost are? pana ajunge ambulanta pana la spitanlul judetean in trafic pe acele 2 stradute inguste care duce acolo, sau daca vrei sa mergi tu la urgenta sau la vizita ai singura solutie de mijloc de transport (linia 13) care merge din 30 in 30 min, dar un spital de boli infectioase se face in mijlocul orasului…
-
Stie domnul Bolojan mai bine ca voi ce trebuie. El e la un nivel superior de inteligenta fata de restul prostimii din oras. Bine ca trebuie sa va suporte, ca de nu ati plati impozite si taxe ati fi inutili in oras.
-
Intoata lumea spitalele se fac in afara orasului, sau undeva la periferie in zone linistite. In lumea lui Bolojan e sa fie in mijloc, sa nu trebuiasca cheltuiti bani sa tragi tevi si canal. Sa fie ieftin, nu conteaza linistea, ca oricum el cand e bolnav merge la Viena sau la Cluj