Mai exact este vorba despre legea pentru modificarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de:
[eadvert]
a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat;
b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor;
c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.
Beneficiază de ziua liberă şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi, scrie Ziarul Financiar.
Pentru a intra în vigoare, propunerea legislativă mai trebuie publicată în Monitorul Oficial.
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
X“astia” devin chiar disperati! :)) Mai e putin…
Și cei care s-au vaccinat deja? Legea se aplică și retroactiv?????
Serios? Chiar trebuie o zi libera pentru un vaccin? :)) Pe vremea mea, cand eram elev si ne facea medicul de scoala vaccinul antigripal ne trimitea inapoi la ore! ce scutiri?
Turma nu ştie de bine.
Și despre efectele secundare ale vaccinului, folosiți noul tip de mască : banda adezivă pe gură..
-
La alți o sa li sa pună pe banda pe DEGETE combinate cu niște brățări de frumoase de firma 😎
🤣🤣🤣🤣🤣
-
Corect Unom,
Brățări la cei care fac reclamă la un produs experimental pentru care nu se știu efectele secundare ce apar în termen mediu și lung, și nu a fost testat nici măcar pa cobai.
Vezi că se pregătește al doilea Tribunal Nuremberg.
Se pregătește un al doilea tribunal de la Nürnberg, cu înființarea unei „acțiuni colective” sub egida a mii de avocați din întreaga lume, în spatele avocatului americano-german, Reiner Fuellmich, care dă în judecată responsabilii pentru frauda Covid-19 instrumentată de Forumul de la Davos.
http://newsnet.fr/185724(Reiner Fuellmich este avocatul care a castigat procesele impotriva Wolkswagen in SUA.)
-
Fii atent aici Unom cum se scrie corect, atenție mare, repet, atenție mare :
“La ALȚII ( gen unomsefulapupurei) o sa li SE pună un tatauj fosforescent pe frunte , combinat cu niște uniforme frumoase de firmahugoboss de la școala de corecție😅😅😅😅. Ceau pa, mai învață putina gramatica🤓🤓 -
Ai terminat clasa a trei-a? :
“pe banda pe DEGETE … niște brățări de frumoase de firma ”
Iar cuvântul “degete” cu litere mici. -
Unu,
Iar nu ai înțeles…
OK.
Data viitoare o sa scriu nota de subsol cu explicațiile si “sensul” întregii propoziții când o sa folosesc o ORTOGRAFIE FONETICA. Am ales aceasta metoda deoarece se pliază pe gândirea celor care sunt “activi” in aceasta secțiune de comentarii!
Sorry, am crezut ca o sa te prinzi…-
Sorry Unom dar iar ai pus botu’🤣🤣🤣.
Ce să-i faci, ăsta esti tu, un biet analfabet propagandist, nu vezi dincolo de cuvinte, trista viata ai, îmi e mila de tine.
Nu te lăsa, Forzaunom 🤣🤣🤣🤣Ceau pa.-
ai început si tu sa fii haios…
Fata de tine – viata mea e un RAI – ha ha ha 🤣🤣🤣😎😎
ce hilar ai devenit… o sa prinzi locul I
Bufonul de la curte, pardon … din curte .
🤣🤣🤣
-
-
-
Te vaxxinezi in timpul programului de lucru mori a doua zii libera acasa, numai beneficii.