Potrivit informaţiilor primite de la consilierul Eures de la AJOFM Bihor, câteva sute de locuri de muncă sigure sunt la dispoziţia bihorenilor care doresc să munceacă în străinătate. Cele mai multe oferte de joburi provin din Italia, unde este nevoie de 200 de infirmieri şi 160 de asistenţi medicali.
Ca număr de locuri de muncă, pe locul doi se plasează Malta, care are nevoie de 300 de şoferi pentru autobuz şi zece persoane la curăţenie. Este necesară cunoaşterea limbii engleze. Salariile pentru şoferi sunt de 6,5 euro/oră, la care se adaugă un bonus de 600 de euro/lună aceștia dacă lucrează în sărbători legale.
Alte aproape 300 de locuri de muncă provin din Marea Britanie. Oferta se adresează îngrijitorilor de persoane la domiciliu, asistenţilor medicali, lucrătorilor în abator şi lucrătorilor în pepiniera de plante.
În Spania este nevoie de 200 de muncitori necalificaţi la ambalat fructe şi verdeţuri. Nu este necesară cunoaşterea limbii spaniole.
Din Germania provine o ofertă consistentă de peste 160 de locuri de muncă. Predomină domeniul HORECA (ospătari, bucătari, barmani, lucrători curăţenie, personal întâmpinare oaspeţi), dar şi domeniul mecanic şi IT. Este necesară cunoaşterea limbii germane.
Alte oferte mai consistente provin din Irlanda (ciontolitor-tranşator carne, sculer-matriţer, operator CNC, îngrijitor persoane la domiciliu), Cehia (şlefuitori, sudori, mecanici auto, electricieni auto şi şoferi de autobuz), Croaţia (instructori de fitness şi activităţi recreative), Suedia (vopsitor), Polonia (specialişti în vânzări şi croitori), Austria (operatori CNC, sudori, mecanici auto, inginer chimist).
Cei interesaţi de una dintre oferte se pot prezenta la consilierul Eures de la AJOFM Bihor, pentru informaţii suplimentare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!