Nu mai puțin de 20 de licee tehnologice și școli profesionale, precum și cinci facultăți, au participat la „Târgul locurilor de muncă şi al orientării în carieră” desfășurat în 23 și 24 octombrie în Cetatea Oradea. Ofertele liceelor au fost care mai de care mai tentante, cu exemple practice despre meserile pe care tinerii le pot învăța dacă se înscriu la aceste școli.
Meserii de meserii
După turul organizat pe la standurile companiilor, elevii au fost conduşi în sectorul rezervat şcolilor. Şi aici chiar au avut ce să vadă.
La standul Colegiului Economic Partenie Cosma era un elev îmbrăcat în bucătar, care spunea că visează să ajungă la „Master Chef” sau la „Chefi la cuţite”. „Vreau să devin bucătar, pentru că îmi plăce să gătesc încă de mic. Mă uit la toate emisiunile culinare. Îl simpatizez de Scărlătescu. Am făcut practică la mai multe restaurante din Oradea şi Băile Felix”, ne-a declarat Mudura Darius, elev în clasa a XII-a la Partenie Cosma.
La standul Colegiului Tehnic Nr. 1 din Vadu Crişului o fată era îmbrăcată în costum de pădurar. Liceul este renumit pentru meseriile de tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere. „Anul acest intenţionăm să facem şi o profesională de pădurari pentru cei care nu-şi iau Bac-ul. Vin elevi şi din alte judeţe. Învaţă să producă plante ornamentale, să iniţieze ei o afacere”, a precizat Bogdan Bodea, profesor la Colegiului Tehnic Nr. 1 din Vadu Crişului.
Un elev electrician se juca cu nişte prize şi întrerupătoare la standul Liceului Reformat Lorantffy Zsuzsanna, iar un alt elev de la Liceul din Suplacu de Barcău povestea cum a prins drag de mecatronică şi de robotică. „Oferta noastră este pe partea de mecatronică. Deja avem al doilea an de clasă profesională şi încercăm să implementăm şi sistemul dual. Prin partenerul nostru, Petrom, am realizat o serie de proiecte: cabinet de fonetică, am dotat atelierele. Avem promisiuni că se vor implica în învăţământul dual. Mai avem o firmă din Nuşfalău, aproape de noi, care ne-a promis implicare”, ne-a spus Roxana Pop, director adjunct la Liceul din Suplacu de Barcău.
Liceul Tehnologic din Borş era prezent cu oferte pentru meseriile de electronică aplicată, electromecanic şi electronică şi automatizări.
Un stand interesant aveau şi elevii de la Liceul Tehnologic din Dobreşti, cu costume naţionale, ii şi rochii de gală confecţionate de elevi. Liceul se lăuda cu multe diplome obţinute la nivel naţional. Pe lângă clasele de confecţii, liceul mai are clase de economie şi mecanică.
Liceul Tehnologic Nr. 1 din Salonta (fostul Liceu Agricol) nu mai are nevoie de nici o prezentare pentru cei care doresc să devină mecanici agricoli sau veterinari. „Avem mai multe profiluri, atât la liceu cât şi la şcoală profesională: tehnician în activităţi economice, gastronomie şi turism, veterinari, resurse naturale şi protecţia mediului”, ne-a declarat Manolache Petruş, coordonator de proiecte şi evenimente la Liceul Tehnologic din Salonta.
Liceul Tehnologic din Ştei pregăteşte mecanici auto. „Avem atât parte de liceu cât şi profesională. În ultima vreme, la profesională clasele le-am făcut la capacitate maximă. Încet, încet, copiii au conştientizat că meseria de mecanic auto este o meserie cu care pot să trăiască aici fără să plece în străinătate. Un mecanic auto nu mai este plin de ulei”, este de părere Adrian Gruie, profesor la Liceul Tehnologic „Unirea” din Ştei.
Standul Liceului Don Orione atrăgea atenţia printr-un robot jucăuş confecţionat de elevi şi printr-o imprimantă 3D.
Impresii
Elevii şi profesorii prezenţi la târg au fost plăcut suprinşi de ideea şi de organizarea acestuia. Camelia Pap, profesor la Liceul Tehnologic din Marghita este de părere că „ar trebui lucrat mai mult la mentalitatea părinţilor. Mulţi au reticenţă faţă de o meserie şi nu înţeleg de ce”.„Mi-a plăcut modul de organizare. Ghidul ne-a condus peste tot. Elevii au fost impresionaţi, atât de locurile de muncă, cât şi de oferta educaţională. Ar fi bine să se organizeze în fiecare an astfel de evenimente. Copiii ar vedea ceea ce înseamnă o meserie. Ar mai socializa”, ne-a declarat Nicolae Petruţ, profesor la Şcoala din Căbeşti.
În a doua zi a evenimentului a fost prezentă şi o delegaţie din judeţul Békés din Ungaria, al cărui exemplu de bune practici a fost pus în aplicare în Bihor. Ungurii au fost plăcut surprinşi de amploarea evenimentului de la Oradea şi de buna organizare a acestuia.
„Evenimentul de la Oradea este foarte bine organizat. Noi, în judeţul Békés, organizăm acest eveniment de peste 20 de ani. Colegii din Bihor îl fac pentru prima dată şi au reuşit să transpună cu stricteţe fiecare element al lui. Este foarte important pentru elevii de aici să aibă parte de un astfel de târg. Sperăm ca acest eveniment să fie reluat an de an şi în România”, a declarat Pántya Imbre, şeful Serviciului Public de Ocupare din judeţul Békés.
„Partea maghiară a creat o procedură prin acest proiect, pe care ne-a predat-o în mod oficial. Noi am adaptat-o la cerinţele şi la situaţia actuală din România”, a subliniat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!