Marți, 28 august, în jurul orei 17:55, un apelant la 112 chema pompierii să salveze o persoană aflată într-o posibilă situaţie de urgenţă, domiciliată într-un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de locuințe de pe pe strada Nufărului din Oradea.
Pompierii de la Detaşamentul 2 Oradea au mers la blocul indicat şi, acţionând cu scara culisabilă şi accesoriile din dotare, au pătruns în locuință prin fereastra de la balcon, găsind-o pe proprietară căzută lângă pat, în stare de conştienţă, dar în imposibilitatea de a se mişca.
Femeia, în vârstă de 84 de ani, a primit îngrijirile necesare de către pompierii militari paramedici ai Detaşamentului 2 Oradea, dar a refuzat să fie dusă la spital pentru investigaţii medicale amănunţite.
O altă femeie, tot de 84 de ani, a fost miercuri dimineaţă salvată, dintr-o situaţie similară. Tot pompierii de la Detaşamentul 2 Oradea au mers şi la acest caz, în Piața 1 Decembrie, unde octogenara fusese auzită de către vecini, solicitând ajutor.
Forțele de intervenție au descins, prin fereasta unei încăperi, în apartamentul indicat de apelant, situat la etajul 2, găsind-o pe proprietară căzută în holul locuinței. Și această octogenară a refuzat transportul la spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!