„A număra contabiliceşte prin câte partide am trecut e o tâmpenie, o prostie. Nu poate fi numit traseist cel care nu îşi schimbă orientarea politică, chiar dacă îşi poate schimba un partid”, a afirmat miercuri deputatul Octavian Bot, ajuns la al zecelea partid din carieră. Bot răspunde astfel nominalizării sale la titlul deloc onorific de „Traseist al anului 2014”, propus fiind de către Alianţa pentru România Curată. În sondajul postat pe site-ul romaniacurata.org, Bot este lider detaşat între cei patru politicieni propuşi, cu un procent de 53% şi 703 voturi adunate, mai multe decât ceilalţi trei candidaţi la un loc.
Bot se apără, spunând că traseişti pot fi consideraţi doar aceia care „şi-au schimbat radical” orientarea politică. Ceea ce nu ar fi cazul lui, deoarece, subliniază parlamentarul, a schimbat doar partide cu orientare de dreapta.
Bot a continuat, arătând că în partidele prin care a trecut a avut şi succese cu care alţi politicieni, care au rămas în partidul care i-a făcut cunoscuţi, nu se pot lăuda, dând exemplul contribuţiei pe care ar fi avut-o la „unificarea liberală” din 1995.
Disputa cu Mungiu-Pippidi
Deputatul ales într-un colegiu din Bucureşti pe lista USL, azi lider PLR Bihor, nu s-a abţinut să-şi atace criticii – Alianţa pentru România Curată, condusă de Alina Mungiu Pipidi, aceeaşi care în 2004 genera retragerea lui Bot de pe lista parlamentară a PD Bihor, pe acelaşi motiv: traseismul acestuia. „Tel maître, tel valet! (La aşa stăpân, aşa servitori – trad. din franceză). Cum e Pippidi sunt şi ceilalţi. Asta e o şmecherie a unor ONG-uri care iau bani ca să nu facă nimic”, crede Bot.
Citiți principiile noastre de moderare aici!