Dacă la Sînmartin nu au fost probleme, în schimb, Biroul Electoral Municipal a refuzat acreditarea ONG-ului APD, filiala Oradea, invocând vidul legislativ, cu consecinţe directe în secţiile de votare!
La Sînmartin da, la Oradea ba
Adrian Simon, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, filiala Oradea, arată cum, din cauza faptului că Biroul Electoral Municipal “s-a spălat pe mâini”, ONG-ul a avut probleme în observarea referendumului din 10 mai, în secţiile de votare. “Au fost două momente super-penibile, fără să le căutăm cu lupa, la două secţii de votare din Rogerius. Preşedinţii secţiilor de votare nu ne-au lăsat în secţii şi s-au tot dat telefoane la Biroul Electoral Municipal, parcă eram într-un film de prin Belarus sau Ucraina”, relatează Simon, arătând că felul în care organizaţia sa a fost obstrucţionată să observe referendumul Oradea+Sînmartin a fost cauzat de atitudinea Biroului Electoral Municipal din Oradea. Prelevându-se de un pretins vid legislativ, BEM a refuzat să acrediteze APD-ul la referendum, arătând, în schimb, că ONG-iştii pot merge în secţii cu legitimaţiile din dotare, “fără a perturba procesul electoral, cu acordul preşedintelui Biroului Secţiei de Votare”. În schimb, aspect relevant, biroul electoral din Sînmartin nu a avut nicio reţinere să acorde acreditare pentru Pro Democraţia, găsind şi temeiul legal în acest sens.
“Voi ruga Autoritatea Electorală Permanentă să îşi spună clar poziţia în privinţa acreditării, pentru că nu este o chestie normală să mergem să ne târguim prin secţiile de votare”, transmite Simon.
Citiți principiile noastre de moderare aici!