Obiectiv în Liga 2: clasarea pe locurile 1 – 8, cu un buget de 500.000 de euro. După ce FC Bihor s-a desfiinţat, Luceafărul Oradea a rămas singura reprezentantă a fotbalului bihorean în eşalonul secund. Nou promovata va trebui să răzbească într-o singură serie, care aduce la start 21 de echipe. Prezent în emisiunea „Direct în subiect”, cu Călin Corpaş, transmisă de www.BIHON.ro, fondatorul CS Luceafărul Oradea, Gavrilă Ghilea a afirmat că până acum nu a avut discuţii privind o posibilă implicare a Primăriei la clubul Luceafărul, însă s-a arătat dispus la colaborare. Fondator al CS Luceafărul, Ghilea a rămas şi finanţator al clubului, lângă omul de afaceri Ioan Blidaru, patronul firmei de contrucţii Redolaj.
Ar colabora cu Primăria Oradea
„Nu s-au purtat discuţii cu Primăria Oradea, însă întotdeauna am fost deschis în această direcţie, cum sunt deschis pentru absolut oricine doreşte să pună umărul la dezvoltarea fotbalului. Vom găsi 100% soluţii absolut legale pentru colaborare. Important este să se ajungă în acest punct. Acest club nu trebuie să fie a unei persoane sau a două persoane. Acest club trebuie să fie al bihorenilor şi al orădenilor. Nimeni nu ţine cu dinţii de club. Vrem o echipă competitivă”, a răspuns Ghilea întrebării puse de realizatorul emisiunii.
Întrebat dacă simte o reticenţă din partea Primăriei, Ghilea a răspuns că „poate exista o reticenţă şi e normal să existe, dat fiind dezastrul de la FC Bihor, dar pentru nimic în lume nu mi-aş dori şi nici nu se va putea întâmpla la Luceafărul ca la FC Bihor. Dacă va fi o colaborare, va fi cu responsabilitate şi cu transparenţă, astfel încât absolut nimic să nu fie discutabil şi cu semne de întrebare şi vă garantez că lucrurile vor ieşi mult mai bine, incomparabil cu ceea ce s-a întâmplat la FC Bihor”.
Deocamdată, Luceafărul are o colaborare doar cu CSM Oradea, cinci grupe de copii şi juniori preluate deja de CSM de la FC Bihor urmând să joace pentru Luceafărul, sub formă de împrumut.
Pândind promovarea…
Deocamdată, obiectivul prioritar al Luceafărului este să rămână în Liga 2, însă şi promovarea le face cu ochiul, în funcţie de rezultatele din turul campionatului. Însă Ghilea afirmă că pentru atacarea promovării, lotul va trebui întărit: „În acest moment, echipa nu este în postura de a se bate la promovare. Obiectivul prioritar este să rămânăm în Liga 2.
Sigur că dacă se poate locul 1 sau 2, nimeni nu va refuza, dar e necesar de un efort mai mare şi o pregătire mai bună. Suntem într-o singură serie, campionatul e mult mai greu, este ca o Liga 1 mai mică. Dar Luceafărul este stabil financiar, pentru că salariile sunt foarte bine cântărite. Nu sunt salarii care nu se pot suporta. Au fost aduşi aici jucători interesaţi să facă performanţă. Au fost aduşi jucători care vor să crească valoric, nu neapărat să ia sume mari, pentru ca apoi să poată pleca. La FC Bihor lucrurile nu au fost bine cântărite, din acest punct de vedere, dar la Luceafărul nu se pune problema”.
Întrebat care sunt jucătorii pe care suporterii Luceafărului îi vor putea urmări cu atenţie în eşalonul secund, Ghilea i-a indicat pe mijlocaşul coordonator Paul Păcurar, adus de la FCM Baia Mare, fundaşul central Florin Ilie şi Sergiu Moga, un orădean venit de la Honved Budapesta. Luceafărul Oradea va continua să joace în Sînmartin, dată fiind lipsa unei colaborări cu Primăria Oradea. „Azi, pe stadionul Luceafărul din Sînmartin. Mâine, Dumnezeu ştie. Dacă va fi o idee să jucăm pe stadionul FC Bihor, nu va nicio problemă”, subliniază Ghilea.
Provocări legislative
Altfel, senatorul Ghilea şi-ar dori o mai bună lege a sportului, care să încurajeze investiţiile în sportul românesc de performanţă. „Problema legii sportului trebuie mult mai atent gândită. Este nevoie să faciliteze investiţiile în fotbal şi în sport, în general. Dacă te duci să investeşti într-un club, nu te duci pentru mişmaşuri sau alte lucruri care nu au legătură cu sportul. De aceea, trebuie create firmelor posibilităţi pentru a le stimula să investească în sport. De asemenea, sunt grave lacune în organizarea fotbalului. Trebuie ajutate cluburile – centrele de copii şi juniori. Avem exemplul ţării vecine, Ungaria.
Dacă am investi jumătate din ceea ce s-a făcut în Ungaria, vă garantez că am sta mult mai bine. Însă nu poate doar FRF, Guvernul sau Parlamentul, ci toate împreună, inclusiv autorităţile publice locale”, a afirmat Ghilea la „Direct în subiect”, motiv pentru care realizatorul emisiunii „Direct în subiect” l-a provocat pe senatorul PNL de Bihor să ia iniţiativa în Parlament pentru a schimba legile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!