Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Angelei Lupşa, directorul Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea, Preasfinţia Sa László Böcskei, episcopul romano-catolic de Oradea, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Ioan Moldovan, directorul Revistei „Familia”, membrii ai Reuniunii Mariane Eparhiale, prezente în aceste zile la Oradea pentru Exerciţiile Spirituale etc.
În cuvântul de deschidere PSS Virgil Bercea a arătat că: „este un lucru foarte frumos pentru Biserica noastră, dar nu este un lucru extraordinar pentru oraşul nostru, pentru că în acest ambient al cetăţii, toate cultele vor avea expoziţii permanente: romano-catolicii, reformaţii au deschis deja, noi am inaugurat azi şi aşteptăm ca şi ortodocşii să deschidă cât de curând. Şi, atunci, acest spaţiu va deveni unul care ne permite să vedem convieţuirea şi bunele raporturi care s-au stabilit, întotdeauna, între culte aici, la noi, la Oradea. Expoziţia are o valoare extraordinar de puternică, educativă, pentru că ne aduce aminte de istorie şi de ceea ce am fost, ca să ştim cine suntem şi încotro trebuie să mergem”.
Prezentarea volumului a fost făcută de Tiberiu Ciorba, istoric şi muzeograf al Muzeului Ţării Crişurilor care a amintit importanţa apariţiei unui asemenea volum pentru Biserica Greco-Catolică.
Expoziţia Episcopiei Greco-Catolice din cadrul Secţiei Muzeului Multiconfesional Orădean, este organizată pe două secţiuni: Prima sală este dedicată Instituţiie Bisericii şi cuprinde panouri informative din perioada creştinismului primar până în perioada comunistă. A doua sală este dedicată Şcolii Ardelene şi cuprinde panouri informative dedicate reprezentanţilor Şcolii Ardelene, şcolilor de la Oradea şi Beiuş, plus alte două panouri privind identitatea şi rolul Bisericii Române Unite. Vitrinele adăpostesc obiecte originale, cărţi vechi şi manuscrise din colecţia Episcopiei şi anume: veşmintele arhiereşti şi cârja vrednicului Episcop Valeriu Traian Frenţiu, mitra vrednicului Episcop Demetriu Radu, Biblia de la Blaj (ediţia veche din 1795 şi cea nouă din anul 2000), două antimise din secolele XIX şi XX, vase liturgice de secol XIX şi XX, un manuscris de secol XVIII al Capitlului, trei volume de carte veche românească, un tratat de drept canonic şi câteva circulare episcopale.
Expoziţia permanentă poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 09.00 – 17.00 şi se găseşte în Palatul Princiar, Corp B, Etaj II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!