Joia Mare mai este cunoscută sub numele de Joia Patimilor și marchează începutul Suferințelor Mântuitorului. În biserici, în dimineața acestei zile se face spălarea picioarelor, iar spre seară, Denia Celor 12 Evanghelii. În județul Bihor există numeroase tradiții și obiceiuri populare legate de această zi.
Astăzi se aude pentru prima oară, după un an de zile, bătaia rituală a toacei.
„Aceasta înlocuiește clopotele până la Învierea lui Isus. Dincolo de faptul că toaca cheamă credincioșii la biserică, există credința că toaca purifică spațiul și alungă spiritele rele. În multe sate din județ există concursuri de bătut toaca și începe împistrirea ouălor de Paști, cu motive religioase, zoomorfe sau florale, desenate pe coaja ouălor, cu ceară de albine încălzită și scursă prin instrumentul denumit, aici, la Drăgoteni, bunăoară, bizarcă. După care se colorează, cu precădere, în roșu. Un obicei, aparent ciudat, este cel din localitatea Rieni, când adolescenții îndepărtează din cuibarele păsărilor domestice ouăle clocite care nu au nicio perspectivă de a ecloza, în ideea expurgării morții. Rituri des întâlnite în această perioadă, de purificare a spațiului. Potrivit altor credințe, în Joia Mare se deschid cerul și mormintele, pentru ca sufletele morților să petreacă cu cei vii Sărbătorile de Paște până la Înălțarea Domnului”, a spus etnograful Crăciun Parasca.
Focuri
Potrivit acestuia, la Vașcău se aprind focuri, existând credința că la foc vin sufletele celor din lumea de dincolo să se încălzească.
„Pe dealurile de la Șuști, Câmpani, Fânațe și în vatra satelor amintite, inclusiv la Săliște de Vașcău, după Denia celor 12 Evanghelii se aprind focuri, se rostogolesc roți în flăcări, însoțite de pocnitori de diverse calibre, improvizate de tineri, pentru a purifica spațiul de spiritele rele, pentru a saluta trecerea de la sezonul rece la cel cald, de primăvară sau de vară, pentru a saluta victoria luminii solare asupra întunericului”, a mai adăugat Crăciun Parasca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!