În prima zi a campaniei Săptămâna prevenirii criminalităţii”, poliţiştii de prevenire şi de proximitate au informat cetăţenii aflaţi la Piaţa Mare despre măsurile de autoprotecţie pe care le pot lua ca să reducă riscul de a deveni victime. Oamenii au primit pliante, au putut adresa întrebări poliţiştilor şi s-au putut dumiri despre ceea ce trebuie să facă pentru a nu fi tâlhăriţi nici ei nici casele lor. Tot luni după amiază, între orele 15:00 – 19:00, la Centrul Comercial Lotus, trecătorii au putut vizita expoziţia intitulată „Alege siguranţa”, având ca exponate – sisteme tehnice de securitate. Mai multe firme de profil au avut sisteme de securitate expuse şi împreună cu poliţiştii au oferit explicaţii doritorilor. La evenimentu au fost invitaţi şi reprezentanţi de la 800 de asociaţii de proprietari din Oradea, care au putut primi la vizitarea expoziţiei un talon de participare, valabil pe o perioadă de 3 luni, care le va oferi o reducere de 20% la achiziţionarea şi montarea unor sisteme tehnice de securitate. Acelaşi tip de activităţi cu caracter preventiv s-au desfăşurat luni şi la Aleşd, Beiuş, Salonta, Marghita, Săcuieni, Ştei, Vaşcău, Valea lui Mihai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!