Volumul a fost lansat, recent, la biserica ortodoxă din Cetea. Numit şi „doctorul țăranilor”, prof. univ. dr. Petru Mihancea a acordat o atenţie deosebită cercetării și documentarii istoriei localității sale natale și comunității din comuna Borod. Despre volumul lansat au vorbit: autorul, alături de oaspeţii săi: prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu, etnograful Crăciun Parasca, Nicu Gârz, coordonator al momentelor artistice din Borod, dar și Sorin Sarca, primarul comunei. Interpretele Viorica Marc Bulzan și Cornelia Covaciu au cântat pricesne în timpul Sfintei Liturghii la care au participat invitații, iar la final, prințesa naiului a susţinut un recital (nai şi voce) care a cuprins melodii populare româneşti şi romanţe.
,,Doresc să mulţumesc personal domnului dr. Mihancea pentru invitaţia de a concerta la lansarea cărţii, cu atât mai mult cu cât relaţia cu domnia sa este una specială, iar pe de altă parte, prin căsătoria cu Petrică Popa, aparţin şi comunei Borod”, a declarat Oana Lianu. Cartea va fi lansata și la Oradea, la sfârșitul lunii octombrie. Oana Lianu a fost invitată să susțină un nou recital, în 29 septembrie, cu prilejul Conferinţei Naţionale de Ortopedie şi Traumatologie care va avea loc la Oradea. Totodată, Oana își pregătește, încă de pe acum, repertoriul pentru concertul pe care urmează să-l susțină de Ziua Națională, la Berlin, la invitația Ambasadei Române din zonă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!