Pompierii militari aleșdeni s-au mobilizat pentru o nouă misiune de protejare și salvare, de data aceasta a oamenilor care au nevoie de transfuzie de sânge pentru a trăi.
[eadvert]
„În dimineața acestei zile, pompierii militari aleșdeni s-au prezentat la spitalul din localitate, pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților a căror sănătate poate fi protejată și ale căror vieți pot fi salvate prin donarea de sânge.
Gestul lor continuă seria acestor intervenții salvatoare, derulate constant, de-a lungul anilor, de pompierii bihoreni, confirmând astfel faptul că există numeroase moduri, cel în cauză accesibil oricărei persoane sănătoase, de a se implica activ în ajutorarea celor aflați în suferință și de a susține viața”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
Acțiunea de donare de sânge a fost organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, miercuri, 29 martie, în intervalul orar 08:00- 12:30, la Spitalul Municipal Aleșd.
Citiți principiile noastre de moderare aici!