Un apel la 112, solicita vineri, în jurul orei 13:55, intervenția unei patrule de salvamont după ce o turistă din Ungaria s-a accidentat.
„În jurul orelor 14:45 primul echipaj Salvamont a joncționat cu echipajul S.A.J. Bihor, salvatorii deplasându-se la victimă. Aceasta contractase o entorsă severă (posibil asociată cu o fractură) și o plagă hemoragică, toate la nivelul gleznei. După acordarea prim-ajutorului medical, doamna a fost imobilizată și evacuată pînă la drum, iar în jurul orelor 16:00 accidentata era urcată în ambulanța S.A.J. Bihor unde a primit în continuare îngrijirile necesare în vederea transportării, în siguranță, la spital”, au declarat salvamontiștii.
Salvamontiştii bihoreni îi avertizează pe turiști să fie echipaţi corespunzător, să se intereseze de starea vremii şi a traseelor montane, înainte de a escalada muntele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!