Marți, 9 iulie, în jurul orei 6:59, polițiștii din Tileagd au fost sesizaţi, în urma unui apel 112, că, în localitatea Ţeţchea s-a produs un eveniment rutier.
„La fața locului, polițiștii Secţiei nr.7 de Poliţie Rurală Tileagd au constatat că, o tânără de 22 ani, din localitatea Aştileu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 108/I, în localitatea Ţeţchea, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi acroșat un stâlp de susținere a rețelei de electricitate.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef, Alina Fărcuța.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că aceasta prezenta o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celei în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Trimite articolul
XA crezut că e tare-n clanță, ar trebui să fie trași la răspundere și cei care au lăsat-o să plece așa. Data viitoare să se ducă cu altcineva la chef.