Singura ofertă depusă pentru realizarea unui terminal cargo la Aeroportul Oradea este a companiei „CTPark IOTA SRL”, din Ilfov. “În urma analizării documentelor de către comisie s-a constantat că ofertantul a depus toate documentele solicitate, iar oferta a fost declarată admisă. Comisia urmează să analizeze oferta tehnico-financiară în termen de maxim 5 zile lucrătoare, iar după aceea va fi anunțată decizia finală”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Bihor.
[eadvert]
CJ Bihor a aprobat, în ședința ordinară din 30 iulie, un acord de parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (A.D.L.O.) și Aeroportul Oradea, pentru realizarea acestui proiect.
Potrivit parteneriatului, Consiliul Județean Bihor organizează procedura de licitație și pune la dispoziția unui partener privat terenul de 14,38 hectare pentru construirea terminalului, în timp ce Primăria Oradea va acorda facilități fiscale pentru stimularea investițiilor. Aeroportul Oradea își asumă să racordeze amplasamentul printr-o cale de rulare la pista de aterizare și decolare, iar A.D.L.O. va oferi acces la drumurile publice și utilitățile Parcului Industrial Eurobusiness II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!