Hotel Ramada din Oradea a găzduit marti, 30 iulie 2013, Conferinţa regională „Economia socială: exemple și bune practici pentru integrarea persoanelor cu dizabilități”. Manifestarea a avut loc în cadrul proiectului „RESCUE – Înfiinţarea unei Reţele de Economie Socială destinată integrării profesionale a persoanelor cu dizabilităţi, pornind de la experienţe şi bune practici în Uniunea Europeană”, cofinanţat din Fondul Social European (FSE).
Proiectul este implementat de către Federaţia ONPHR – Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România, în parteneriat cu Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială ASSOC; Confederaţia Naţională a Persoanelor cu Dizabilităţi din Grecia; Fundaţia „Centrul de Resurse pentru Educaţie şi Formare Profesională” şi SC Euro -Link Consultant SRL.
Obiective
„Această conferinţă urmăreşte reunirea, într-un cadru mai puţin formal, a persoanelor care fac parte din grupul ţintă al proiectului, respectiv cursanţi, formatori, reprezentanţi ai ONG-urilor, potenţiali angajatori şi, nu în ultimul rând, reprezentanţi ai autorităţilor, în vederea discutării celor mai importante probleme legate de economia socială şi de posibilităţile reale pe care persoanele cu dizabilităţi le au pentru integrarea pe piaţa forţei de muncă”, a precizat Silvia Ursu, coordonatorul proiectului.
În urma acestui proiect au fost selectate, evaluate şi sunt în curs de formare, în vederea plasării pe piaţa muncii 200 de persoane cu dizabilităţi, în domeniile call-center, IT şi antreprenoriat. Tot în cadrul proiectului a fost elaborat un „Raport de analiză” privind piaţa forţei de muncă şi angajarea persoanelor cu dizabilităţi, analiza caracteristicilor regionale privind potenţialul de angajare şi recomandările care să răspundă problemelor identificate. De asemenea, în cadrul proiectului au fost derulate cinci campanii de conştientizare privind mediatizarea rezultatelor analizei pentru angajaţi din 200 de firme, au fost formaţi 20 de specialişti în domeniul economiei sociale, s-a realizat formarea vocaţională pentru 200 de persoane cu dizabilităţi, au fost formaţi 12 specialişti, participanţi la vizitele de studiu, în vederea transferului de bune practici şi au fost înfiinţate trei birouri unice de angajare pentru persoanele cu dizabilităţi, la Lugoj, Oradea şi Baia Mare. 2.200 de persoane cu dizabilităţi au fost informate cu privire la serviciile furnizate în cadrul proiectului şi asupra drepturilor pe care le au şi au fost distribuite 4.000 de materiale informative.
„Obiectivul general al proiectului este consolidarea cooperativelor şi iniţiativelor active în domeniu, în vederea dezvoltării mecanismelor şi instrumentelor necesare sprijinirii persoanele cu dizabilităţi, prin măsuri specifice integrării/reintegrării pe piaţa muncii”, a precizat Silvia Ursu.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: creşterea nivelului de cunoaştere a pieţei muncii şi a situaţiei persoanelor cu dizabilităţi prin analize şi studii specifice; creşterea nivelului de informare şi conştietizare a grupului ţintă, cu privire la conceptul şi beneficiile economiei sociale (ES) pentru sprijinirea integrării pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi; înfiinţarea Centrului de Resurse în Economia Socială, în vederea susţinerii dezvoltării Reţelei de Economie Socială; dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor resursei umane implicate în susţinerea reţelei de economie socială (specialişti, manageri şi formatori în economia socială); dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor specifice de ocupare pentru persoanele cu dizabilităţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!