27 de voluntari din Elveția au lucrat, și în acest an, timp de o săptămână la rețeaua de apă din Șinteu, un proiect la care elvețienii lucrează de 7 ani și în care au investit peste 200.000 de euro.
Inginerul Hans Burch se află din nou la Șinteu, acolo unde aduce cu el voluntari care să lucreze la rețeaua de apă a localității. Inginerul elvețian spune că o parohie e cea care a dorit să asigure apă pentru comunitatea de slovaci din Șinteu. Aici casele sunt răsfirate, iar consulul Miroslav Jabloncsik consideră că un investitor nu ar fi tentat să investească în asemenea lucrare, deoarece nu ar putea acoperi costul lucrărilor din prețul apei. În cei șapte ani de când vin la Șinteu, voluntarii elvețieni au captat șase izvoare și au amenajat un rezervor de 120 mc. Acum și-au propus să capteze alte două izvoare și au lucrat la un bazin pentru presiune. Pentru a asigura presiunea apei, inginerul Hans Burch apreciază că va avea nevoie și de un tun de apă. Tinerii sunt încântați să vină la Șinteu, deoarece consideră că pot oferi comunității de aici, ceea ce ei au deja.
În viaţa de zi cu zi au cele mai diverse ocupaţii: unii sunt studenţi, alţii electricieni sau tâmplari, ba , ani trecuți am descoperit și o educatoare. Tineri precum cei pe care i-am intâlnit altă dată: Dario Fasler, Andrew Horler, Roman Inauen, Florian Isenring, Thomas fuster, Hansueli Gmunder. Cedric Sutter, Oliver Koller, Raphael Fassler, Severin Rass, Thomas Koller, Eliane Suter provin din Parohia Appenzell. Comunitatea slovacă din Şinteu și Apenzzel s-au înfrăţit în urmă cu câtiva ani. Enoriaşii din Parohia Appenzzell au donat sume importante de bani astfel încât să aducă apă de izvor în fiecare casă din Şinteu.
„Prietenii noştri din Appenzell ne-au găsit căutând o comunitate, o localitate care să se asemene cu a lor. Ne-au spus că dorinţa lor este să aducă apă curată în fiecare casă. Au montat deja cinci rezervoare a câte 60.000 l pe fiecare deal. Pentru a realiza lucrarea vom capta apa de la două izvoare. Ne-a surprins gestul lor. Au acționat în virtutea principiului. «Dacă Dumnezeu ne-a dat, să împărţimm şi cu alţii!»”, ne spunea fostul primar de Şinteu Augustin Albert.
Localitatea Appenzell și cantonul Appenzell Innerrhoden sunt situate într-un peisaj deosebit de frumos, la deal. „Appenzel, la fel ca şi Şinteu e situat la aproximativ 700 m altitudine”, spune Augustin Albert, fostul primarul de Şinteu. Regiunea este cunoscută pentru obiceiurile și tradițiile rurale, cum ar fi coborârea bovinelor pentru toamna și pentru evenimentele culturale, pentru muzică şi dansurile populare, dar şi pentru drumeții în regiunea Alpstein.
Cu aproximativ 7.000 de locuitori, Appenzell este centrul politic, economic și cultural din Appenzell Innerrhoden, cel mai mic canton elvețian. Localitatea fără mașini, atrage cu o mulțime de magazine mici si buticuri, care sunt ideale pentru cumpărături. Fațadele clădirilor sunt decorate cu fresce. Aproximativ 200 de kilometri de trasee de schi fond atrag iarnă de iarnă sute de mii de turişti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!