O familie harnică din Hidișelul de Jos trudește să ofere produse tradiționale doritorilor, în special din lavandă.
Lilianei i-a plăcut dintotdeauna să facă mărțișoare “naturale”, dar în ultimii ani a fost fascinată de proprietățile benefice binecunoscute ale lavandei. Zis și făcut, în 2015 s-a apucat să cultive lavanda în ograda ei. Așa avea să își numească mai târziu munca, etalată în imagini pe pagina de socializare Facebook: Ograda cu lavandă.
„E o plantă care se face tot mai deasă și se întreține ca oricare alta, trebuie curățat de buruieni, trebuie plantată în loc însorit. În ghiveci mic nu rezistă, în ghivece mai trăiește cam 2 ani. Dar în grădină, lavanda poate trăi chiar și 20 de ani”, spune Liliana, care are patru feluri de lavandă. Un soi se numește Codreanca și, spune că “e de pe vremea lui Ceaușescu”, rămâne colorată și nu se scutură. Alte două soiuri de lavandă pe care le cultivă sunt Blues Cent și Emilia. Un al patrulea soi, numit “Lavanda din bumbac” dă flori galbene, mirositoare, dar diferit.
Muncă multă, dar parfumată
Din 2015 incoace, Liliana face din lavanda plantată de ea o mulțime de produse real bio, de la aranjamente rustice, cu lavande așezate în ghivece țărănești sau săculeți speciali, pe care ea le pictează, la țesături pe etamină sau macrame, perinițe umplute cu lavandă ori mărțișoare mirositoare, tot cu lavandă, până la ulei din lavandă și săpun.
Toate necesită timp și răbdare, iar Liliana, uneori ajutata de mama ei, le face când are un strop de răgaz, dupa servici și printre treburile casei de gospodina, soție și mamă. Din 900 de kilograme de lavanda iese puțin peste jumătate de kilogram de ulei de lavandă, adică muncă multă, bani mai puțini.
Cât privește săpunurile de lavandă, Liliana le face în atelierul ei din curtea casei, la fel ca orice alt săpun, dar adaugă mai multe specialități, pe lângă uleiul esențial de lavandă: cocos, măsline, shea, unt de cacao etc. Iar culorile săpunurilor din lavanda ei sunt date funcție de ingrediente.
Ograda cu lavandă a Lilianei din Hidișelul de Jos poate fi admirată și virtual, pe pagina de facebook cu același nume.
Până una alta, Liliana se numără printre bihorenii de care ar trebui să fim mândri fiindcă realizează, în serie limitată, produse autentice naturale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!