Piaţa presei bihorene este mai bogată, de câteva săptămâni, lucru benefic, cu o nouă publicaţie: „Împreună business”, în limba română şi maghiară. Săptămânalul, care are şi o ediţie cotidiană online, este făcut pe baza unui proiect al FederaţieiPatronilor Bihor (FPB) în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu Bihar. Proiectul: „Publicaţii comune tranfrontaliere pentru mediile de afaceri din Bihor/Hajdu Bihar”, a avut luni, 26 aprilie, conferinţa de lansare. Perioada proiectului în valoare de 324.838 de euro este de 15 luni, până în februarie 2011.
Obiective şi grup ţintă
Proiectul este considerat de către Ioan Lucian, preşedintele FPB, cel mai important proiect transfrontalier al federaţiei. „Acest proiect a pecetluit apropierea dintre mediul de afaceri din Bihor şi Hajdu Bihar”, a declarat Ioan Lucian. „Prin cele două publicaţii vom aborda şi vom prezenta omul de afaceri pe treapta şi poziţia pe care o merită. Vom scrie şi vom pune în prim plan doar lucruri bune despre mediul de afaceri”, conchide preşedintele FPB.
Săptămânalul are un tiraj de 4.000 de numere dintre care 2.000 sunt distribuite la firme din Bihor şi 2.000, la firme din judeţul de peste graniţă. Obiectivul general al proiectului este eliminarea barierelor de comunicare dintre mediile de afaceri din cele două regiuni. De asemenea, proiectul are şi câteva obiective specifice: îmbunătăţirea schimbului de informaţii, dezvoltarea unor afaceri de tip transfrontalier, promovarea oportunităţilor de afaceri şi a parteneriatelor.
„Grupul ţină este format din 5.000 de agenţi economici dintre care 2.500 sunt din judeţul Bihor şi 2.500 din Hajdu Bihar. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt agenţii economici care obţin în mod direct informaţiile publicate în săptămânalul de afaceri, respectiv pe cotidianul online”, subliniază Ioan Lucian.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!