Pe parcursul anului şcolar 2022– 2023, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației, în parteneriat cu firma „Maspex România” a continuat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, în mediul online, precum și în perioada vacanțelor.
[eadvert]
Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” a avut ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor. Programul a fost adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu.
În județul Bihor, proiectul a fost implementat, pentru a opta oară, consecutiv, de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor.
Pe parcursul acestui an școlar, în cadrul programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, polițiștii de prevenire bihoreni au derulat 125 de activități preventive, în care au fost implicați peste 2500 de copii din 79 de unități școlare, din mediul urban și din mediul rural din județul Bihor.
Pe parcursul derulării proiectului, au fost dezbătute, în total, 11 teme preventive, respectiv „Copilul și accesarea internetului”, „Când părinții lipsesc de acasă”, „Siguranța în vacanța de iarnă”, „Prevenirea recunoașterea și gestionarea bullying-ului”, „Siguranța în clasă”, În interacțiunea cu elevii, polițiștii bihoreni au folosit o serie de materiale preventive, broșuri, pliante, filmulețe educativ – preventive și diverse jocuri complexe şi atractive, destinate elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, adaptate celor trei categorii de beneficiari.
Proiectul Tedi nu vizează învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații. Activităţile derulate cu elevii de poliţiştii bihoreni respectă nevoia copilului de a învăţa prin joc, micuții implicați fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui.
Cea mai recentă activitate preventivă derulată în cadrul acestui proiect a vizat recomandări preventive pentru o vacanță de vară în siguranță.
Citiți principiile noastre de moderare aici!