Este vorba despre o destinaţie spre Londra (Stansted), efectuată de cel mai mare operator aerian low-cost din Europa. Compania Ryanair s-a declarat mulțumită de dezvoltarea Aeroportului Oradea și consideră că „Oradea reprezintă o destinație cu potențial pentru Ryanair”.
Directorul pe vânzări al Ryanair România, Denis Barabas a anunţat preţuri de la 14,99 euro biletul. Ryanair aşteaptă un flux anual de peste 100.000 de pasageri, la Oradea.
În preţul biletului vor intra un bagaj de mână şi unul de maximum 10 kilograme, ce vor putea fi transportate de fiecare pasager în cabină. Zborurile spre Londra vin în completarea celorlalte două rute Ryanair ( Milano și Barcelona) și vor avea o frecvență de 3 curse pe săptămână.
Cursele regulate Ryanair de la Oradea spre Londra vor debuta din luna octombrie 2017, însă CJ anunță eforturi pentru a fi pornite chiar din luna septembrie 2017.
Potrivit lui Pasztor, se încearcă acum contractarea unei curse spre Europa Centrală – Germania. Ryanair va zbura de la Oradea spre Milano şi Barcelona – începând din luna martie şi spre Londra, din septembrie sau octombrie 2017.
„Îmi manifest încrederea că într-un viitor nu prea îndepărtat, numărul destinațiilor operate de la Oradea de către compania Ryanair va crește. Mulțumesc companiei Ryanair pentru efortul făcut până în prezent în vederea desfășurării operării de pe Aeroportul Oradea”, transmite Pasztor Sandor.
Despre Terminal
Preşedintele Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor a mai precizat că aniticipează pentru noul terminal o investiție totală în valoare de aproximativ 20-22 de milioane de lei. Reamintim că în urma aprobării bugetului pentru 2017, CJ Bihor a primit 8 milioane de lei pentru lucrările de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!