„Polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați marți, 26 septembrie, în jurul orei 15.00, că minora COVACI FLORENTINA, de 13 ani, din comuna Drăgești, sat Dicănești, a plecat voluntar de la domiciliu, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 11.00 și nu a mai revenit” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
Aceasta a mai plecat de acasă în trecut, fiind găsită de polițiștii bihoreni.
[eadvert]
Potrivit datelor, minora are 1,55 m înălțime, aproximativ 45 de kg., constituție atletică, faţă ovală, ochi căprui, păr negru, lung.
La momentul dispariției, aceasta era îmbrăcată cu un tricou galben, colanți negri și papuci roz.
„Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei!” a mai declarat sursa menționată mai sus.
Trimite articolul
XLa ofițerul stării civile ar fi încercat?