Incindentul a avut loc luni, 6 septembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, când pe sensul de ieșire din țară s-au prezentat cinci cetățeni români aflați într-un autoturism înmatriculat în Ungaria.
„Cu ocazia controlului, unul dintre pasageri, o tânără, s-a legitimat cu o carte de identitate românească din care reieşea că are vârsta de 22 de ani. În urma verificării documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între tânăra prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe vizibile de fizionomie, motiv pentru care au fost extinse cercetările”, tramsite comisar-șef de poliție Laura Beatrice Bondar.
În cadrul verificărilor polițiștii au stabilit că tânăra are doar 12 ani și că persoanele din mașină îi erau rude cu care intenționa sa călătorească în Ungaria.
„Minorei nu i s-a permis ieșirea din țară, fiind anunţată mama acesteia care s-a deplasat din localitatea de domiciliu până în punctul de trecere a frontierei, de unde a preluat minora”, mai transmite comisar-șef Bondar.
În cauză se efectuează cercetări urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!