Sâmbătă, 30 septembrie, în jurul orei 21:00, tânăra, călătorind ca pasageră într-un autoturism VW, s-a prezentat pentru a ieși din țară. Frontieriștii au remarcat diferențele dintre aceasta și persoana din buletin, iar minora a fost dusă la sediul pentru cercetări.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţeanul român P.M., în vârstă de 16 ani, din judeţul Satu-Mare. În cadrul primelor cercetări aceasta a declarat că dorea să ajungă în Germania şi deoarece nu avea o procură din partea părinţilor, a luat cartea de identitate a surorii sale, în vârstă de 21 de ani, pentru a se legitima la controlul de frontieră”, transmite comisar-şef de poliţie Bondar Laura Beatrice.
În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei și efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!