Accidentul a fost sesizat la ora 12:27, acesta petrecându-se pe drumul comunal 164, în afara localității Brusturi.
„La fața locului, polițiștii rutieri au constatat că, un bărbat de 58 de ani, din comuna Brusturi, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, înspre localitatea Brusturi, nu s-ar fi asigurat din spate, la efectuarea unui viraj la stânga și ar fi fost acroșat de un motociclu, care s-ar fi aflat în depășirea regulamentară a autovehiculului, condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Derna, județul Bihor. Evenimentul rutier a fost unul fără victime”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că tânărul de 18 ani nu avea permis de conducere, iar motocicleta era neînmatriculată.
În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi șoferi, rezultatele au fost negativ.
Polițiștii din Aleșd continuă cercetările.
Citiți principiile noastre de moderare aici!