– Ce înseamnă pentru un manager intrarea trei ani la rând în finala Eurovision, din care una câştigată?
– E o mare bucurie şi satisfacţie profesională ca artiştii pe care-i reprezinţi (David Bryan – solistul vocal de la Hotel FM şi Lucian Oros) să reuşeşti să-i promovezi pe plan naţional şi internaţional. Satisfacţia e cu atât mai mare, cu cât e vorba de proiecte muzicale din provincie. Mai pe înţeles, e ca şi cum, echipa locală de fotbal, FC Bihor, ar promova în divizia naţională, ar câştiga campionatul şi ar ajunge să joace finala Ligii Campionilor.
Pe lângă această mare satisfacţie, înseamnă a încerca să rezolvi problemele de zi cu zi şi la orice oră, ale artiştilor, de la cele personale până la cele administrative şi în primul rând financiare.
– Acum câţi ani l-ai cunoscut pe Lucian şi ce a însemnat colaborarea voastră de atunci încoace?
– Cu Luci ne-am cunoscut mai bine, în perioada în care am reuşit să-l conving să vină să lucreze la Radio Transilvania.
Colaborarea a început de la sine, Luci având o voce deosebită, absolvent al Facultăţii de Muzică, iar eu ocupându-mă de promovarea oamenilor radioului, rapid s-au născut evenimente la care Luci şi-a demonstrat calităţile.
– Cât de greu l-ai convins sa participe la Eurovision?
– A fost extrem de simplu: Luci a revenit, în iarnă, acasă, din periplul său de pe vasele de croazieră americane sau germane, şi m-a rugat să-l ajut să-şi promoveze trupa Pseudonym, un proiect din tinereţe, relansat.
I-am organizat câteva concerte, apoi au venit înscrierile pentru preselecţia naţională Eurovision, un bun prilej de promovare. Ne lipsea, însă, o piesă!
– Cum s-a născut piesa „The best a man can get” şi colaborarea cu ceilalţi doi compozitori?
– Piesa „The best a man can get” s-a nascut pe messenger, unde tatonam diferite idei şi variante de melodii, cu diferiţi compozitori şi promoteri naţionali şi internaţionali.
Aşa am ajuns, ca din toate variantele, să preferăm această piesă, care are un parfum al anilor 90 (Take That, N Sync, Rick Astley) care au revenit puternic în muzica pop, din Anglia, cel puţin.O confirmare a tendinţei, a venit ieri, când reprezentantul Angliei la finala Eurovision 2012 a fost desemnat Engelbert Humperdinck!
– Vă avantajează numărul de intrare în concurs? Al cincilea în prima oră de show.
– Nu e rău. Din câte ştiu, liniile de vot se vor deschide odată cu primul artist, aşa că, teoretic, ar fi mai mult timp pentru vot. În plus, nu suntem nici primii. Venim după o piesă mai lentă.
– Există şansa de a avea aceeaşi bucurie după finală, la fel ca la ediţia trecută?
– Timpul e extrem de scurt pentru a rezolva toate problemele, aşa că marea satisfacţie ar fi să ne prezentam cum trebuie şi să fim apreciaţi.
Eu în zodiac nu cred, dar recunosc ca în 2011, astrele „s-au aliniat”!
Carte de vizită
Florin Budeu
– membru fondator Radio Sonvest Oradea
– director evenimente Radio Transilvania
– firmă proprie de manageriat şi impresariat artistic
– promotor şi organizator de spectacole şi evenimente
Camelia Busu
Citiți principiile noastre de moderare aici!