RER Vest ia în calcul dotarea cu utilaje electrice, motiv pentru care a invitat la Oradea un producător maghiar, cu un model de gunoieră dezvoltat pe baza Scania. Mașina a fost prezentată miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat viceprimarul Florin Birta, alături de directorul RER Vest Oradea, Pálhegyi Zoltán și reprezentanți ai companiei din Debrecen.
„Maşina 100% electrică va fi folosită de către RER Vest Oradea timp de o lună de zile, în zona centrală a oraşului. După această perioadă, RER va face o analiză, urmând să stabilească dacă din punct de vedere tehnic şi financiar raportul dintre ceea ce consumă actualele maşini şi maşina electrică înclină spre aceasta din urmă sau nu”, a spus viceprimarul Florin Birta.
„De ce ne intersează pe noi această mașină? Poluarea fonică și a aerurului este aproape zero. Zgomotul este la 30% față de o mașină clasică iar fum nu scoate deloc. Aceste mașini(gunoierele n.r.) stau în trafic 6-8 ore pe zi, chiar cu Euro 5 sau 6 tot fumegă. Se zice că costurile de operare sunt la 10 euro pe zi față de o mașină clasică la care sunt undeva la 80-120 de euro pe zi. Are aceeași capacitate de transport ca una normală”, spune directorul RER Vest.
Autonomia modelului adus la Oradea pentru teste este de 8 ore sau 80 – 120 de km. Acesta este și lungimea unui traseu, în medie. Bateria se încarcă, apoi, în 8 ore.
Firma de la Debrecen are, acum, doar trei mașini au, de diverse dimensiuni, toate în teste. Reprezentantul companiei spune că „prețul unei mașini de acest fel era, acum doi ani, de 2,5 ori mai mare ca una normală. Azi a ajuns la dublu față de o mașină normală”. Pentru cel care dispune de banii pentru investiția inițială, costul ulterior de operare este miza investiției.
Garanția bateriei, partea care, de regulă, cedează prima, este cuprinsă între 6 și 10 ani, în funcție de respectarea ciclului de încărcare. Costul unei baterii e acum la 40.000 de euro dar producătorul mizează pe faptu că în toată Europa sunt în construcție șapte uzine de baterii pentru vehicule, numai în Ungaria patru. Efectul acestor dezvoltări e că prețul ar trebui să fie mai ieftin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!