”În seara zilei de luni, 08 august, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU BH) a fost solicitat să intervină în satul Roșia, unde un localnic a descoperit o muniție rămasă neexplodată, în curtea propriei gospodării. Sesizarea a fost primită în dispeceratul ISU Bihor, prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 20.50, apelantul precizând faptul că a descoperit o muniție în curtea casei, în timp ce efectua săpături pentru fundația gardului” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, maior Camelia Roșca.
[eadvert]
Imediat după primirea apelului de urgență, au fost mobilizați pompierii militari pirotehniști din cadrul Detașamentului 2 Oradea. Ajunși la fața locului, au identificat o grenadă defensivă, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial.
Muniția a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă ulterior, prin explozie controlată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!