La Oradea momentul a fost marcat de Asociaţia Tikvah care a organizat luni în sala festivă a Centrului Comunitar Evreiesc un moment comemorare a victimelor Holocaustului. Asociația Tikvah Oradea este o asociație non-profit, iar semnificaţia în limba ebraică este „speranţă”.Asociaţia Tikvah a fost înfiinţată cu ajutorul contribuţiilor aduse de membrii fondatori, dar şi cu contribuţii private precum cele ale: lui John Andrews, Marea Britanie, lui Zvi Feine, Israel, Jochen Frickel, Germania, Albert Herskovits, Marea Britanie, donaţiei familiei lui) Suri Mandel, SUA, ale lui Jane Marton , Australia şi Amitai Pollak, Israel.La eveniment, alături de membrii comunităţi au participat cadre universitare, reprezentanţi ai cultelor, elevi care au fost premiaţi ca urma a participării la concursuri şcolare pe tema Holocaustului. Cei prezenţi au putut să asculte mărturii înregistrate ale supravieţuitorilor Holocaustului. Una dintre mărturii este cea a doamnei Hedy Bohm, născută la Oradea, stabilită ulterior în Canada.
Emilia Teszler, reprezentantă a Asociaţiei Tikvah a vorbit despre semnificaţia evenimentului. În contextul în care înaintea celui de-al II-lea război mondial, Oradea a avut una din cele mai mari comunităţi evreieşti din ţară, comunicate care şi-a pus amprenta asupra vieţii economice, culturale a oraşului, dar şi asupra arhitecturii lui. Mulţi dintre evreii orădeni au fost exterminaţi ăn lagărele de la Auschwitz-Birkenau. Intenţia celor de la Asociaţia Tikvah este să facă cunoscută povestea Evei Heyman şi să încurajeze autorităţile din Oradea să pună la dispoziţie o grădină memorială dedicată memoriei Evei ca reprezentantă a tuturor copiilor din Oradea care au suferit sau care au pierit în timpul evenimentelor din 1944. O expoziţie mobilă care să ilustreze povestea Evei Heyman şi care să poată fi prezentată în şcoli şi în alte spaţii publice este un alt scop al asociaţiei.
Jurnalul Evei
„Deşi, eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc… Aş aştepta sfârşitul războiului într-o pivniţă, sau în pod, sau în orice gaură…” Aceasta este o parte a ultimei însemnări în jurnal a Evei Heyman, în vârstă de 13 ani, la 30 mai 1944.Jurnalul era „cel mai bun prieten” al ei, locul în care îşi deschidea sufletul.
Eva s-a născut la Oradea în 1931, din părinţi evrei. În perioada în care Germania nazistă invadase Ungaria la începutul anului 1944, Eva trăia cu bunicii ei, căci mama sa Agnes (i se spunea Agi) divorţase şi se recăsătorise. Al doilea ei soţ a fost scriitorul şi ziaristul evreu Bela Zsolt.Jurnalul Evei a fost început în februarie 1944, a fost tradus în limba română și publicat de Oliver Lustig. Jurnalul descrie perioada în care Eva a fost luată de acasă şi dusă în ghetoul din Oradea: „Aud şi acum vocea lui nenea Alexandru: s-a terminat cu noi toţi; de azi dimineaţă nemţii sunt la Pesta”, nota fetiţa pe 20 martie 1944. Pentru ca doar câteva zile mai târziu să scrie: „Micul meu Jurnal, până acum m-am ferit să scriu în paginile tale gândurile mele despre Marta, dar de când au intrat nemţii numai la ea mă gândesc. Şi ea a fost copil, totuşi, nemţii au ucis-o. Dar eu nu vreau, nu vreau să mă ucidă! Eu vreau să devin fotoreporter, iar când voi fi de 24 de ani, să mă căsătoresc cu un arian englez… Am mai auzit, asta a spus-o bunicul, pe întuneric, că aici, în ghetou, foarte mulţi se sinucid. În farmacia ghetoului există suficientă otravă şi bunicul le dă oamenilor mai în vârstă dacă-i cer. Bunicul a mai spus că cel mai bine ar fi să ia şi el cianură şi să-i dea o doză şi bunicii. Auzindu-l, Agi a început să plângă şi am auzit cum s-a târât pe întuneric la salteaua bunicului şi l-a implorat plângând: tată, te rog, răbdare, nu mai poate dura mult…..Micul meu Jurnal, acum într-adevăr totul se sfârşeşte. Au împărţit ghetoul pe sectoare şi ne duc pe toţi ”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!